Klaus Iohannis îl critică pe Victor Ponta în noua sa carte

Data publicării:
Final Iohannis.Still026

În noua sa carte, Klaus Iohannis mărturiseşte că şi-a imaginat cum ar fi arătat România dacă Victor Ponta ar fi ajuns preşedinte.  

Convingerea mea este că lupta anticorupţie ar fi încetinit. Nu am nicio îndoială că legea amnistierii ar fi fost promulgată şi că mulţi condamnaţi notorii ar fi revenit în libertate.

Preşedintele scrie că s-ar fi aşteptat ca Victor Ponta să plece de la Palatul Victoria imediat după înfrângerea de la alegerile din toamnă. „Probabil că va deconta, la următoarele alegeri, faptul că nu s-a retras în timp util. Cred că, dacă ar fi făcut un pas înapoi, i-ar fi trimis electoratului un semnal pozitiv (...) Mă întrebam cum de un astfel de om a ajuns să fie asimilat atât de repede de sistem, cum de a reuşit să dezamăgească atâta lume.

În discuţie este adus şi partidul aflat în prezent la Putere. PSD-ul nici măcar nu a încercat să se reformeze, să se modernizeze şi să vină în întâmpinarea propriilor votanţi. Membrii săi au considerat că sunt suficient de buni aşa cum s-au format încă din epoca Ion Iliescu. Dar nu au fost buni. Şi nu sunt nici acum. Pentru a-şi menţine un electorat substanţial, PSD-ul nu are o altă variantă, în opinia mea, în afara unei reforme interne.

Volumul „Primul pas”, care are aproape 300 de pagini, va fi lansat la finalul săptămânii viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri