Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe președintele Poloniei 

Data publicării:
klaus iohannis presidency.ro

 

 Klaus Iohannis, președintele României. FOTO: presidency.ro

Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, președintele Poloniei a dat onorul Regimentului de Gardă și Protocol.

Din delegația președintelui Klaus Iohannis fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Ion Oprișor, Lazăr Comănescu, Andrei Muraru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, ambasadorul României în Polonia, Ovidiu Dranga, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă și secretarul de stat în MAE George Ciamba.

Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale, după care vor susține declarații de presă.

Andrzej Duda se va întâlni astăzi și cu premierul Victor Ponta.

Liderul polonez va prezida alături de președintele Iohannis reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa centrală și de est care va avea loc miercuri la Palatul Cotroceni.

La reuniune vor participa secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, președinții Bulgariei, Rosen Plevneliev, Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, Republicii Letonia, Raimonds Vejonis, Republicii Lituania, Dalia Grybauskaite, Republicii Slovace, Andrej Kiska, Ungariei, Ader Janos, și președintele Camerei Deputaților a Republicii Cehe, Jan Hamacek.

Președintele Poloniei a ajuns luni seara în România. De la aeroport el a mers direct la clubul Colectiv unde a depus un buchet de trandafiri roșii și a aprins o candelă pentru victimele incendiului care a avut loc vineri seara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...