Klaus Iohannis le-a cerut liderilor coaliției să găsească soluții astfel încât anul școlar să fie încheiat

Data actualizării: Data publicării:
iohannis la masa cu ciuca ciolacu si ligia deca
Klaus Iohannis i-a chemat pe liderii coaliției pentru consultări pe tema grevei profesorilor. La discuții a participat și ministrul Educației, Ligia Deca. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut liderilor coaliției să continue negocierile cu sindicatele din învățământ „până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, remis miercuri, după discuțiile de la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis și liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au discutat miercuri, împreună cu ministrul Educației, Ligia Deca, „revendicările Federațiilor sindicale din educație și posibilele soluții care să conducă la încetarea grevei profesorilor și la reînceperea cursurilor”, potrivit comunicatului citat.

„Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța menținerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice.

Președintele României le-a solicitat liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat”, se arată în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat miercuri pe liderii coaliţiei de guvernare la Cotroceni, pentru consultări pe tema grevei din învăţământ. La întâlnire au participat Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca, Kelemen Hunor nefiind în București.

După discuțiile de la Cotroceni, în care s-a propus un nou „scenariu de lucru”, reprezentanții profesorilor au fost chemați la Palatul Victoria, pentru o nouă rundă de negocieri.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri