Klaus Iohannis, pas cu pas prin SUA. Șeful statului va fi primit, mâine, la Casa Albă

Data publicării:
klaus 1

Șeful statului a ajuns la New York miercuri, în cea mai aglomerată perioadă a anului. Organizată în metropola americană, Adunarea Generală a ONU strange laolaltă peste 190 de sefi de stat, mii de delegați și jurnaliști.

Desfăşurarea de forţe de ordine e pe măsură: poliţiştii patrulează peste tot şi au instalat filtre pe toate străzile.

Prima întâlnire a lui Klaus Iohannis a adus la aceeaşi masă investitori şi bancheri. Aceştia s-au plâns de birocraţia existentă în România şi au recomandat listarea la bursă a marilor companii de stat, precum Poșta Română sau Portul Constanța.

„Atragerea investiţiilor străine este o prioritate majoră pentru România. Un număr mare de companii au statul român ca acţionar majoritar sau minoritar. Aceste oportunităţi pot fi atractive pentru investitorii americani”, a spus Klaus Iohannis.

În timp ce Klaus Iohannis avea discuţii cu şeful Adunării Generale a ONU şi preşedintele Turkmenistanului, newyorkezii se pregăteau să-l întâmpine pe Papa Francisc.

„New Yorkul este blocat la această oră pe 5th Avenue, una dintre cele mai importante artere ale oraşului. Sunt mii de oameni care s-au strâns pentru a-l vedea pe Papa Francisc”, transmitea, sâmbătă, Alina Manolache, trimis special al Digi24.

Alina Manolache, trimis special Digi24: „Suntem la kilometrul 0 al Manhattanului, locul unde s-au prăbuşit Turnurile Gemene. La nici o sută de metri distanță, papa și preoți de toate confesiunile ţin o slujbă în memoria celor care au murit în atentatele din 11 septembrie 2001”.

După acest moment solemn, Suveranul Pontif a salutat mulţimea, din papamobil.

A urmat discursul ţinut de Papa Francisc în faţa Adunării Generale a ONU, la care a asistat şi preşedintele României. A urmat o întâlnire cu preşedintele chinez.

Luni, Klaus Iohannis va fi primit la Casa Albă de vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri