Klaus Iohannis salută adoptarea Strategiei UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești

Data publicării:
Klaus Iohannis face declarații.
Klaus Iohannis salută adoptarea Strategiei UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești. Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Klaus Iohannis, salută adoptarea de către Comisia Europeană a primei Strategii a UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești, ale cărei obiective vizează prevenirea și combaterea tuturor formelor de antisemitism, protejarea și promovarea istoriei și a culturii evreiești în Europa, prezervarea memoriei victimelor Holocaustului și promovarea educației privind Holocaustul.

Președintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea Strategiei reprezintă un demers important pentru protejarea și promovarea valorilor europene, a drepturilor și libertăților fundamentale.

Totodată, Strategia contribuie la întărirea eforturilor internaționale și la diversificarea instrumentelor pentru combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și a discursului instigator la ură.

Contextul actual, puternic influențat de pandemia de COVID-19, a favorizat, mai ales în mediul on-line, o exacerbare a negaționismului, a extremismului și a populismului. Este necesar un efort conjugat din partea comunității internaționale, astfel încât să poată fi implementate instrumentele adecvate de contracarare a acestor curente care pun în pericol societățile democratice.

„România este un model de succes la nivel regional”

România este un model de succes la nivel regional în ceea ce privește asumarea trecutului traumatic și prezervarea memoriei Holocaustului.

Statul român a făcut progrese semnificative, iar adoptarea, în acest an, a Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023, este un pas important în această direcție.

Această strategie își propune să asigure instrumentele necesare pentru sancționarea faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și poate fi considerată un document complementar strategiei adoptate astăzi la nivel european.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri