Klaus Iohannis, surprins de măsura înjumătăţirii ratelor: Nu s-a discutat în PNL. Dacă va fi cazul, voi fi dispus să preiau preşedinţia partidului. Crin Antonescu va ajunge la Cotroceni

Data publicării:
iohannis

Măsura anunţată de Guvern privind înjumătăţirea ratelor la credite pentru românii cu venituri sub 1600 de lei l-a luat prin surprindere pe prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, ea nefiind de altfel discutată în partid. În plus, aceasta „nu este o măsură liberală”, a declarat el miercuri la TVR. În sfera politică, Klaus Iohannis nu exclude o eventuală preluare a funcţiei de preşedinte al PNL în cazul în care Crin Antonescu ajunge la Palatul Cotroceni. „Acum, haina de primar mi se potriveşte perfect”, consideră edilul Sibiului.

Foto: Mediafax

Reducerea ratelor la credite pentru cei cu venituri de sub 1600 lei nu este o măsură liberală şi nu a fost discutată în cadrul PNL, spune prim-vicepreşedintele formaţiunii la televiziunea publică: „Sunt sceptic, pe de altă parte sunt puţin surprins, pentru că este o măsură negociată şi acceptată de către FMI. Surprinderea mea vine din faptul că ea nu a fost discutată în partid. Sunt sceptic pentru că cei cu venituri de 1.600 de lei vor ajunge la o rată mult mai mare, între timp nu vor putea să pună deoparte banii şi se vor trezi, după o perioadă de trei ani, că nu-şi vor mai putea plăti ratele la credite. Pentru cei care-şi plătesc impozitele vor întreba: eu cu ce am greşit că îmi plătesc impozitele şi ratele la timp de nu beneficiez? Nu e o măsură liberală. Voi pune eu întrebarea în partid: cum s-a ajuns la această înţelegere cu FMI, dacă noi n-am discutat-o?”

„Acum, haina de primar mi se potriveşte perfect”

Klaus Iohannis arată de asemenea că PNL are de suferit în urma condamnărilor penale încasate de membri ai partidului în ultima perioadă, fapte care se reflectă şi în sondaje. Pe de altă parte, el îşi reconfirmă disponibilitatea de a contribui la reuşitele formaţiunii, dar nu printr-o funcţie în stat şi nici printr-o candidatură la europarlamentare. Totuşi, dacă Crin Antonescu obţine funcţia supremă în stat la alegerile prezidenţiale, el ia în calcul preluarea funcţiei de preşedinte al Partidului Naţional Liberal:

„Îmi menţin, în esenţă, afirmaţia că nu mă interesează nici o funcţie în stat până în 2016. Momentan nu văd nevoia unei astfel de mişcări, dar în viitor sunt dispus să discut aceste lucruri. Crin Antonescu va ajunge la Palatul Cotroceni. Dacă va fi cazul, voi fi dispus să discut foarte serios această funcţie (preşedinţia PNL – n.red.). Acum, haina de primar mi se potriveşte perfect”, arată prim-vicepreşedintele liberal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri