Klaus Iohannis: UE ar trebui să aibă o voce mai puternică în criza din Orientul Mijlociu

Data publicării:
klaus-iohannis-donald-trump-casa-alba-presidency (15)
Foto: presidency.ro

Vocea politicii externe a UE nu are greutatea comparabilă cu puterea economică a Uniunii și criza din Orientul Mijlociu ar trebui să fie o oportunitate pentru țările membre astfel încât să actioneze unitar și să aibă o voce mai puternică, a declarat Klaus Iohannis, marți, în Germania. 

„În ceea ce privește politica externă a UE, Uniunea de fapt menționează un subiect de care sunt foarte interesat: Uniunea Europeană ca o zonă economică puternică. Suntem cea mai mare zonă economică din lume, dar dacă ne comparăm puterea economică cu influența noastră în domeniul politicii externe, este destul de evident că vocea politicii noastre externe nu are o greutate comparabilă cu puterea economică. Și cred că trebuie să lucrăm serios în această privință, pentru a deveni mai puternici. Uniunea Europeană, în acest moment, din punctul meu de vedere, este de departe nu atât de relevantă în materie de politică externă așa cum ar trebui să fie sau așa cum ar putea să fie. Consider că încă mai avem foarte mult de recuperat, iar criza curentă din Orientul Mijlociu ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru noi să acționăm unitar și să avem o voce mai puternică”, a spus președintele României. 

„Le voi transmite tuturor părților interesate că putem obține o de-escaladare a situației, pentru că, în acest moment, totul indică spre o escaladare, ceea ce reprezintă o situație nefericită pentru toți implicați, inclusiv pentru noi, cei din Uniunea Europeană. Deci, am speranța că se va găsi o abordare înțeleaptă și calmă în vederea găsirii unei soluții. Acest lucru este în interesul nostru, al tuturor”, a explicat șeful statului român. 

Klaus Iohannis a avut marți o primă reacție la tensiunile dintre SUA și Iran, după uciderea generalului Qassem Soleimani. Șeful statului a menționat că România are militari în țara vecină Irak, aceștia făcând parte din forțele NATO de instruire: „O parte din militarii noștri au fost deja relocați”

(Editor A.D.)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri