L. Orban, despre ieșirea PNL de la guvernare: Zarurile au fost aruncate în proporție de 99%

Data publicării:
ludovic orban captura

Dacă e vorba de o retragere, nu retragem numai miniștrii. Reprezentarea guvernamentală e la nivel de miniștri, de secretari de stat, de prefecți”, a spus Ludovic Orban la emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24.

El a adăugat că nu face parte dintre cei care „își manifestă dragostea pentru USL” și care speră că uniunea va merge mai departe.

Zarurile au fost aruncate în Partidul Național Liberal în proporție de 99%. Dacă nu se întâmplă ceva pe parcursul zilei de mâine, se va lua decizia de a retrage sprijinul guvernului Ponta si de a retrage reprezentarea guvernamentală”, a mai spus Ludovic Orban.

Acesta a mai afirmat că în ultima vreme nu au mai fost duse negocieri pentru o reconciliere a pozițiilor celor două formațiuni.

„Ce negocieri se mai pot purta atâta timp cât Victor Ponta nici măcar nu îi răspunde la telefon domnului Antonescu? Hai să fim serioși! Poate au avut loc negocieri la nivel tehnic, eu nu cunosc vreo întâlnire oficială a două delegații din cele două partide”, a spus Ludovic Orban.

Senatorul Miron Mitrea îl contrazice însă.

Am aflat si eu ca nu mai negociem azi la 17.30, când a ieșit prim-vicepreședintele PNL și a spus că au eșuat negocierile”, a spus el la Digi24.

Miron Mitrea a povestit că în Parlament se mai negocia și după declarațiile lui Klaus Iohannis, pentru că unii dintre parlamentarii PNL nu au ascultat conferința de presă și nu știau ce urma să anunțe acesta.

Cei doi politicieni au explicații diferite și atunci când vine vorba despre motivul disputei dintre cele două partide.

„E o sumă de lucruri care s-au petrecut după alegerile din 2012, care au adus evenimentele la acest deznodământ, care era foarte previzibil. Refuzul nejustificat al premierului de a numi reprezentanții PNL în pozițiile de vicepremier și miniștri este picătura care a umplut un pahar, care a început să se umple încă de după alegerile din 2012”, a spus Ludovic Orban.

El a menționat înțelegea cu UDMR pentru sprijin în parlament, făcută de PSD fără consultarea PNL, pactul de coabitare cu președintele Traian Băsescu, schimbările din Guvern care au redus atribuțiile miniștrilor liberali.

Miron Mitrea pune însă ruptura dintre PNL și PSD pe seama calculelor electorale.

„Eu am alt unghi în care mă uit la problemă. Sunt motivele pe care le găsești când începi să ai o problemă. Eu am mai trăit un moment în care un lider a considerat că dacă rupe alianța, câștigă prezidențialele și rezultatele au fost pe dos. Din motive care îl privesc și pe el și pe PNL, au considerat că dacă ies din alianță vor avea șanse mai mari în toamnă. Asta e cheia prin care trebuie să citim ce se întâmplă de câteva luni”, a spus senatorul PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...