Lazăr Comănescu, numit consilier prezidenţial

Data publicării:
lazar comanescu

 

Anunţul în acest sens a fost făcut printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 29 decembrie, decretul de rechemare a lui Lazăr Comănescu din funcţia de ambasador în Germania.

Surse politice au declarat anterior pentru Mediafax că Lazăr Comănescu urma să preia poziția de consilier prezidențial pentru politică externă.

Lazăr Comănescu, în vârstă de 65 de ani, a fost ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 și decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu.

În perioada 2001-2007 a fost şeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, iar după aderare, până la 14 aprilie 2008, a fost Reprezentantul Permanent al României pe lângă UE.

Între 1998 şi 2001 a fost şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE.

El și-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizații Economice Internaționale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcțiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Comănescu are și titlul de doctor în relații economice internaționale la ASE București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri