Legea ariilor protejate, menținută de Senat în forma trimisă la promulgare. Ce proiecte sunt vizate

Data actualizării: Data publicării:
Senat 0
Plenul Senatului. Inquam Photos / George Călin

Plenul Senatului, reunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra legii privind modificarea limitelor ariilor naturale protejate pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice. Legea a fost menținută în forma transmisă la promulgare.

Cererea de reexaminare a președintelui, respinsă

Senatorii au respins astfel cererea de reexaminare formulată de președintele României la 13 august 2026 pentru legea care modifică și completează articolul 56^1 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și articolul 5 alineatul (1) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

În ședința comună din 19 august, Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, Comisia pentru mediu și Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic au decis, cu majoritate de voturi, să respingă obiecțiile formulate de șeful statului.

Cele patru comisii au adoptat, în consecință, un raport comun de admitere, fără amendamente, asupra legii în forma transmisă la promulgare.

Ce prevede legea pentru ariile protejate

Actul normativ modifică articolul 56^1 din OUG nr. 57/2007 și introduce posibilitatea ca, la solicitarea beneficiarului, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, apelor și pădurilor să dispună modificarea limitelor ariilor naturale protejate prin scoaterea unor suprafețe din interiorul acestora.

Măsura ar putea fi aplicată dacă, la data de 29 iunie 2007, pentru suprafețele respective erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decret de stat, obiective de investiții pentru realizarea unor amenajări hidroenergetice, iar lucrările erau în curs de execuție sau fuseseră demarate anterior acestei date, în baza legislației în vigoare.

Excepții de la evaluarea impactului asupra mediului

Legea modifică și articolul 5 alineatul (1) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

Potrivit formei transmise la promulgare, regimul acestei legi nu se va aplica proiectelor sau părților de proiecte care au ca obiectiv unic apărarea și securitatea națională ori reacția la situații de urgență. Sunt vizate și proiectele care contribuie la realizarea acestor obiective din perspectiva securității naționale, dacă acestea sunt desemnate prin hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

De asemenea, sunt exceptate capacitățile existente de producere sau transport al energiei electrice aflate în arii protejate, pentru care se efectuează lucrări de mentenanță, retehnologizare sau modernizare.

Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, Camera Deputaților fiind for decizional.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avioane militare vor zbura la joasă înălțime în toată România. Mesajul MApN pentru români: „Nu vă panicați”
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...