Legea care obligă şefii instituţiilor publice să participe la audierile din Parlament, promulgată

Data publicării:
PARLAMENT agerpres_7827797
Foto: Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care şefii instituţiilor publice din România sunt obligaţi să participe la audierile comisiilor de anchetă din Parlament, după ce Curtea Constituțională a decis că actul este constituţional, relatează News.ro.

PARLAMENT agerpres_7827797
Foto: Agerpres

Modificările la Statutul parlamentarilor au fost făcute ca urmare a începerii activităţii Comisiei de anchetă privind prezidenţialele din 2009.

CCR a respins sesizarea opoziţiei cu privire la acest proiect, el fiind trimis la promulgare.

Curtea Constituţională arată, în motivarea respingerii sesizării opoziţiei privind comisiile parlamentare de anchetă, că orice persoană poate fi citată sau invitată, dacă reprezintă o instituţie publică, însă refuzul nu poate fi sancţionat de Parlament, ci doar de către "titularul acţiunii disciplinare", respectiv instituţia sau persoana de care depind ierarhic. CCR subliniază şi că anchetele parlamentare nu pot fi întrerupte de efectuarea unei anchete penale, ele putând coexista.

Motivarea se referă la decizia Curţii, din 21 iunie, prin care a fost respinsă sesizarea PNL-USR privind modificările aduse Regulamentului comun al Parlamentului, care a instituit obligativitatea prezenţei la comisiile parlamentare de anchetă a oricărei persoane, sub riscul unei plângeri penale în cazul refuzului. Aceleaşi modificări dispun şi ca anchetele parlamentare să poată fi desfăşurate în parlalel cu anchetele judiciare.

Curtea arată că textul Regulamentului diferenţiază între trei categorii de persoane care pot fi invitate: cei care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/ autorităţilor din care fac parte sunt sub control parlamentar şi care sunt citate în acest sens şi, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere autorităţi/ instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/ autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare.

Există şi o altă categorie, respectiv persoanele care pot să nu aibă nici o tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor.

Decizia Curţii arată astfel că, spre exemplu, procurorii nu ar putea fi chemaţi la audieri, însă şefii Parchetelor pot fi invitaţi, deşi Ministerul Public nu se află sub control parlamentar.

Judecătorii CCR explică însă că ei nu pot fi sancţionaţi pentru refuzul de a participa de către Parlament, prin orice mijloc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate