Legea descentralizării: Curtea Constituţională dezbate miercuri sesizarea privind textul asumat de Guvern şi contestat de PDL

Data publicării:
parlament ccr zgonea

Curtea Constituţională dezbate miercuri sesizarea făcută de parlamentarii democrat-liberali împotriva Legii descentralizării. Opoziţia a contestat la Curte cel mai important proiect al puterii, pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. PDL susţine că legea nu face altceva decât să confere mai multă putere aşa-numiţilor baroni locali şi că încalcă mai multe articole din Legea fundamentală.

Proiectul de lege prevede descentralizarea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Exceptate ar fi Poliţia, dar şi Inspectoratele şcolare.

Dacă CCR admite sesizarea, proiectul de lege se întoarce în Legislativ şi este dezbătut în şedinţă comună. Dacă însă sesizarea este respinsă, actul normativ merge la preşedinte pentru promulgare.

Şeful statului s-a arătat însă sceptic în legătură cu validarea de către cei nouă judecători a descentralizării asumate de Guvern: „Eu nu cred că trece de CCR această descentralizare, pentru că modul cum a conceput-o Guvernul contravine principiului fundamental de stat unitar. Se crează insuliţe, un număr mare de insuliţe cu autonomie majoră în raport cu Guvernul central, ceea ce contravine Constituţiei. (...) Eu, dacă ajunge la mine, în fază iniţială o voi trimite înapoi Parlamentului, după care o voi ataca la Curtea Constituţională, pe principii constituţionale”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri