Leon Dănăilă: Eu sunt un tânăr politician, când operez n-am emoţii, dar aici am

Data publicării:
LEON DANAILA PROFESOR PREMIAT

Neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, a venit marţi pentru prima oară la Senat în calitate de parlamentar pentru formalităţile de preluare a mandatului şi s-a autodefinit ca un „tânăr politician” cu emoţii.

LEON DANAILA PROFESOR PREMIAT

 

„Am puţin, da, e prima dată”, a răspuns Dănăilă, întrebat dacă are emoţii, potrivit News.ro.

„Eu sunt un tânăr politician, nu un politician tânăr. Şi, fiind pentru prima dată, sunt intrat în politică de o lună de zile aproximativ. Eu sunt chirurg, n-am emoţii la operaţii foarte grele, dar aici am un pic de emoţie drept să vă spun”, a adăugat el.

Dănăilă s-a declarat impresionat de „sala minunată” a Senatului, despre care a spus că este frumoasă, bine amenajată, curată şi bine întreţinută. „Cred că e foarte greu de întreţinut o asemenea sală, necesită eforturi deosebite, dar merită”, a exclamat el.

Deoarece este decanul de vârstă al senatorilor, Leon Dănăilă va conduce prima şedinţă a Camerei superioare a Parlamentului. S-a declarat onorat de acest lucru, dar a recunoscut că nu ştie nimic despre proceduri parlamentare. „E o mare onoare pentru mine şi o obligaţie pentru a nu dezamăgi alegătorii. O să mă instruiască, nu ştiu nimic din ce trebuie să fac, aşa că puţină răbdare să aveţi”, a mai spus el.

Neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, a fost ales senator de Bucureşti pe listele PNL la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gestul lui Hailey Bieber față de Billie Eilish, la Coachella, la concertul lui Justin. Imaginile sunt virale...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
Eric Roberts, destăinuiri despre accidentul care era să-i încheie cariera. „Credeam că s-a terminat”. Rolul...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”