Liberalii, între Codul Fiscal pe care l-au votat şi preşedinte

Data publicării:
gorghiu-blaga facebook pnl

Liberalii au susţinut, încă din momentul în care Codul Fiscal a ajuns în Parlament, că Guvernul a copiat în mare parte propunerile economice din programul PNL. Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care au susţinut legea.

Proiect de lege privind Codul Fiscal: 306 voturi pentru, o abţinere, 2 voturi împotrivă. Adoptat”, anunța Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în 24 iunie.

„Cel mai important amendament din această reformă amplă fiscală aparţine Partidului Naţional Liberal: diminuarea TVA la 19 procente. La 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, de la reforma sistemului de învăţământ, astăzi ne punem amprenta finală asupra reformei fiscale”, spunea Andreea Paul Vass, deputat PNL, după adoptarea legii Codului Fiscal.

A trecut aproape o lună de la votul din Parlament, timp în care politicienii nu au contestat noul Codul Fiscal. Tocmai de aceea, criticile preşedintelui au surprins.

„Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest cod fiscal va revoluționa finanțele României prin simpla reducere a unor impozite. Nu ne mai putem permite experimente economice. Aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa între tentaţia politică şi realitatea economică”, spunea Klaus Iohannis în urmă cu două zille.

Premierul i-a solicitat preşedintelui să promulge legea.

Codul Fiscal nu l-am scris eu. A fost scris de Ministerul de Finanțe împreună cu consultanții şi a fost votat în unanimitate, inclusiv de PNL”, a venit reacția lui Victor Ponta.

După obiecţiile formulate de preşedinte, liberalii s-au repoziţionat rapid. PNL spune acum că implementarea legii ar fi trebuit pregătită de Guvern.

Noi, PNL, ne-am bucurat și am spus că Ponta ne-a citit programul de guvernare. Am atras atenția că implementarea lui presupune luarea unor măsuri serioase pentru a-l pregăti... Ați văzut vreo măsură de restructurare a companiilor cu capital de stat? Ați văzut vreo măsură pentru a relua investițiile publice, în primul rând?”, a spus Vasile Blaga, copreşedintele PNL.

Iar după ce şeful statului a anunţat că trimite codul la reexaminare, PNL pare să fi uitat că legea a trecut de Parlament inclusiv cu voturile liberalilor.

Dacă vor fi probleme la aplicarea Codului Fiscal, întreaga responsabilitate aparţine exclusiv Guvernului condus de Victor Ponta”, a spus Eugen Nicolaescu, deputat PNL.

Nu poţi să pui o barcă pe apă, dacă nu ai apă dedesubt. Nu pluteşte, nu merge. Guvernul Ponta nu a irigat economia cu investiţii. Barca Codului Fiscal nu poate pluti pe această economie, pentru că este gripată în acest moment”, a spus și Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PNL.

Citiți și:

Reacţia lui Victor Ponta, după ce Klaus Iohannis a respins noul Cod Fiscal: "Să le fie ţărâna politică uşoară!"
Reacţiile analiştilor: Reducerea TVA, fisura din Codul Fiscal
Adrian Vasilescu: BNR nu își propune să fie arbitru între autoritățile statului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri