Sari la conținut

Liberalii spun că nu vor să iasă de la guvernare. „Crin Antonescu e candidatul USL”

Afirmația sa vine după ce președintele PSD Victor Ponta a spus că are impresia că șeful PNȘ vrea să candideze, mai degrabă, din partea opoziţiei la scrutinul prezidențial.

„Crin Antonescu a spus că dorește să candideze din partea USL”, a spus vicepreședintele PNL Puiu Hașotti.

„În legătură cu decarația lui Victor Ponta că PSD se gândește să aibă un candidat la președinție, pe mine nu mă suprinde. Simțeam acest lucru demult, să aibă un candidat la

prezidențiale, ceea ce, atrag atenția amical, după părerea mea în România electoratul nu

va vota un socialist, care ne amintește de vremuri demult apuse”, a declarat el.

El a mai spus că propunerile PNL pentru remanierea guvernamentală îl vizează doar pe Klaus Iohannis, propus pentru portofoliul Internelor și pentru funcția de vicepremier, și sunt „conforme cu protocolul USL care a fost încălcat de PSD, atât ca literă, cât și ca spirit”.

„PSD găsește că USD este mai importantă decât USL, iar USD, despre care inițial s-a spus că este o alianță elctorală, a devenit alianță politică, dacă emite decizii politice”, a mai spus vicepreședintele PNL.

Senatorul Ioan Ghișe a comentat la Digi24 declarația președintelui PC Daniel Constantin, potrivit căreia PNL va ieși luni de la guvernare.

„Cred că este o declarație care, în lupta politică, se numește „defilarea sub un steag fals", adică îi acuzi pe alții de ceea ce ai tu în intenție. Vă reamintesc că PNL ia decizii prin organismele sale statutare, Delegația Permanentă numără 300 de oameni din întreaga țară, acolo se decide ieșirea sau rămânerea la guvernare”, a spus el.

„Noi avem un protocol de colaborare, miniștrii desemnați de PNL trebuie puși în funcție și s-a terminat cu criza”, spune Ioan Ghișe.

În opinia sa, nu trebuie schimbată organigrama Guvernului, chiar dacă este vorba despre atașarea funcției de premier portofolului Internelor, în loc de Finanțe.

„Iar dacă ar trebui, vin în Parlament, unde avem 75 la sută, și într-un sfert de oră...”, a spus el.

„PNL nu intră într-o alianță și nu iese decât prin decizia celor 300 de oameni din Delegația Permanentă și aia nu a fost convocată. PNL nu are în capul său și în spiritul său intențiile pe care le afirmă ba dl. Ponta, ba dl. Constantin, ba știrile de la tv”, a conchis el.

Prereședintele PSD Victor Ponta a spus astăzi că are impresia că liderul PNL Crin Antonescu îşi doreşte să candideze din partea opoziţiei la preşedinţie.

„Am convingerea, evident, ca şi alţii, că domnul Antonescu a luat decizia de a merge singur şi de a fi candidat din opoziţie. Până acum candidaţii care au câştigat au fost din opoziţie. Dacă domnul Iohannis vrea să fie ministru de interne îl numesc astăzi, dacă vrea vicepremier - ministru de Finanţe îl numesc. Nu m-am rugat de nimeni aşa. Eu vreau să îl numesc şi el nu vrea. Devine ridicol”, a spus Victor Ponta.

Etichete: video , victor ponta , Crin Antonescu , PNL , opozitie , guvernare , ioan ghise , puiu hasotti , candidat presedintie , vicepremier , criza usl

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale