Lider PNL: Am greşit foarte mult în campania electorală

Data publicării:
mircea hava pnl primar alba

Vicepreşedintele PNL Mircea Hava spune că, în campania electorală, liberalii au „plimbat ursul prin pădure, când ursul voia la păşune”. Iar când spune „ursul”, se referă la premierul Dacian Cioloş. În acelaşi timp, liberalul recunoaşte, cinstit, că liberalii ar fi putut obţine un scor mult mai slab în alegerile parlamentare.

mircea hava pnl primar alba

„Campania electorală este un joc al celor care ştiu să promită. S-a greşit foarte mult cu plimbatul ursului prin pădure, când ursul voia la păşune. Domnul Cioloş, plimbat peste tot când el el voia cu totul altceva. E drept că niciodată nu a spus ce vrea, dar asta e cu totul altceva. Am greşit foarte mult în chestiunile astea şi asta ne-a costat. Şi nu ne-a costat atâta, vă spun cinstit, cât ar fi trebuit să ne coste”, a declarat Mircea Hava, lidrul PNL Alba, una din cele trei filiale liberale care a reuşit câştige alegerile în judeţ.
„Oamenii votează pentru speranţă, pentru mai bine şi este greu să-i convingi că ceea ce încearcă să le ofere unii nu-s decât, mare parte din ele, poveşti şi minciuni. Acum, lunar, o să vedem din ce au promis ce vor face. Ştiţi cum trebuie să fie o campanie electorală? Cum ar trebui să convingi nişte eschimoşi să le vinzi frigider. Şi atât să-i convingi de tare cu chestia asta, încât ei să îşi dorească foarte tare frigiderul. Cam asta e campania electorală. Nu am fost în stare să vindem frigidere la eschimoşi”, a declarat liberalul, citat de Agerpres. Acesta a adăugat că vor fi făcute analize, inclusiv ale celor „care au luat bani ca să facă programul”.

Vicepreşedinte naţional al PNL, preşedinte al filialei Alba şi primar al municipiului Alba Iulia aflat la al 6-lea mandat, Mircea Hava a făcut parte din delegaţia PNL care a mers la consultările de la Cotroceni, de miercuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...