Liderii USL, faţă în faţă. C. Antonescu: E ca în marile iubiri, în fiecare zi se ia totul de la început

Data publicării:
ponta si antonescu resized mediafax 1

ACTUALIZARE 12.45. „Guvernul merge, majoritatea USL în Parlament nu a dat niciun rateu. Restul sunt vorbe”, a declarat Victor Ponta.

La rândul său, Crin Antonescu a susţinut: „A fost o întâlnire foarte normală, axată exact pe temele anunţate”.


De la începutul lunii septembrie, liderul PNL l-a atacat constant pe Victor Ponta, iar acesta a evitat să reacţioneze. A răspuns doar eşalonul doi al PSD, în termeni ultimativi. Aşa nu mai merge, spunea preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea.

„Eu cred că azi e cazul să punem punct unei situaţii care durează de ceva timp şi care duce la decredibilizarea USL. Trebuia să avem această întâlnire de urgenţă, o avem azi şi e cazul să punem capăt situaţiei. Cred că prin menţinerea unei astfel de situaţii în care nu facem altceva decât să întoarcem lucrurile, mă întorc în 2011, când s-a format USL, făceam cu toţii eforturi în teritoriu să nu se atace unii pe alţii. Astăzi suntem în situaţia în care noi, la centru, ne atacăm. Discuţia de azi va fi lămuritoare. Dacă sunt lucruri care nu s-au spus, azi să se spună. Să lămurim toate aceste aspecte. Cel mai important lucru e ca USL să se menţină unitatea pentru că aşteptările sunt foarte mari”, a declarat Daniel Constantin, la sosirea la întâlnirea USL.

(Declaraţiile făcute de Daniel Constantin)

El a afirmat că nu ştie pe nimeni din PSD care să vrea să candideze la prezidenţiale.

„USL merge mai departe, ce să mai tranşăm? Nu m-aţi auzit cu nicio critică la adresa colegilor mei”, a spus astăzi, Victor Ponta.  

(Declaraţiile făcute de Crin Antonescu şi Victor Ponta)

„Dacă pentru unii guvernarea înseamnă ciolan, de exemplu pentru domnul Sârbu, pentru mine nu înseamnă ciolan, adică sunt nişte mici nepotriviri. Putem decide la fiecare şedinţă dacă merge sau nu, e ca în marile iubiri, în fiecare zi se ia totul de la început”, a spus, la rândul său, Crin Antonescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...