Liviu Dragnea: Când e vorba de partid, de PSD, să știți că domnul Iliescu nu are prieteni

Data publicării:
dragnea cu reporteri

Când e vorba de partid, de PSD, să știți că domnul Iliescu nu are prieteni. Domnul Iliescu are doi prieteni: stânga românească și Partidul Social Democrat. Chiar dacă are preferințe, simpatii, totul până la soarta partidului. Nu cred că ar ieși domnul președinte Iliescu cu astfel de declarații având în intenție să ajute pe unul sau pe altul”, a declarat Liviu Dragnea la TVR, întrebat dacă afirmațiile lui Ion Iliescu pot fi puse în legătură cu faptul că este apropiat de Șerban Nicolae, care s-a retras din cursa internă pentru șefia PSD.

În opinia lui Liviu Dragnea, președintele de onoare al PSD a criticat modul în care va fi votat viitorul președinte întrucât nu i s-a explicat că partidul are capacitatea organizatorică de a realiza această procedură în condiții bune.

Eu cred că domnului președinte nu i s-a explicat tot sistemul de vot, că avem posibilitatea și capacitatea organizatorică de a realiza această procedură în condiții bune. Cred că a avut aceeași rezervă inițială pe care am avut-o și eu atunci când a venit Victor Ponta cu propunerea”, a spus Liviu Dragnea, exprimându-și speranța că Ion Iliescu va participa la votul intern din PSD.

Liviu Dragnea a menționat că folosirea acestui sistem de vot pentru alegerea președintelui partidului este condiționată de o prevedere statutară, propusă de Victor Ponta și adoptată în 2010, și și-a exprimat speranța că peste 400 de mii de membri ai PSD vor participa la vot, întrucât are semnale că aceștia își doresc să își poată alege președintele. El a adăugat că acest sistem va ajuta PSD să știe câți membri activi de partid are, susținând că este vorba de un exercițiu de „maximă democrație”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri