Liviu Dragnea decide singur în privința investițiilor

Data publicării:
liviu dragnea captura 20 mai

Liviu Dragnea spune că s-a luat acestă decizie tocmai pentru că acordarea acestor avize dura prea mult. Coincidenţă sau nu, ordonanţa de urgenţă a fost aprobată într-un an cu două rânduri de alegeri.

„Putea să dureze o lună, două luni, trei luni, patru luni și ajungem în situația în care Programul național de dezvoltare locală, așteptat de toate comunitățile ca să se dezvolte, ajungeam în luna mai, în luna iunie, când toți stăteau la coadă, primarii, săracii, cu camioane, cu mașini, cu biblioteci întregi de documente pentru a fi analizate filă cu filă”, a explicat vicepremierul. „Noi discutăm la ora asta 1,1 miliarde de lei pentru o mie și ceva de obiective”, a adăugat el.

Comentariu Business Club:

Prin urmare, scopul a fost de a eficientiza finanțarea. Tot ce se poate. Vicepremierul a vorbit de 1,1 miliarde de lei, adica vreo 250 de milioane de euro prin Programul Național de Dezvoltare. Însă vorbim de un sfert din banii pe care-i are pe mână în acest an. Bugetul i-a fost aproape dublat în 2014, anul alegerilor, la peste un miliard de euro. Liviu Dragnea a catalogat drept falsuri aceste cifre mari și spune că n-ar avea decat vreun sfert. Direct, așa este, dar are la dispoziție o gramadă de programe prin care curg bani. Și dacă are banii e păcat să nu aibă și decizia.

Practic, vicepremierul Dragnea are toată puterea. El decide ce și cum și mai ales către cine.

Istoria ne arată ca astfel de alocări s-au făcut pe criterii politice, în funcție de interese.Totuși, e ceva curajos aici. Vicepremierul va fi cel care va aproba, deci va trebui să-și pună semnatura. Adică se responsabilizează și, prin urmare, ar trebui să fie grijuliu, căci la un moment dat greșelile trecutului pot veni în actualitate.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri