Guvernul sesizează vineri CCR pe tema remanierii. Decizia după întâlnirea cu Liviu Dragnea de la Parlament

Data actualizării: Data publicării:
dragnea dancila CEx PSD inquam ganea

Guvernul va sesiza vineri Curtea Constituțională. Anunțul a fost făcut după ce, la Parlament, s-a consumat joi o întâlnire între premierul Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea. Cei doi au discutat despre sesizarea împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, în condițiile în care șeful statului amână decizia în cazul celor doi miniştri propuşi de Coaliţie, iar PSD a anunţat că nu mai tolerează întârzierea.

dragnea dancila CEx PSD inquam ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ne vedem obligaţi să facem această sesizare la CCR”, a spus Dăncilă, după întâlnirea pe care a avut-o cu liderul PSD Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Parlament. 

Ea a precizat că a avut o discuţie le telefon cu preşedintele Iohannis, care i-a spus că mai analizează şi până săptămâna viitoare nu va lua nicio decizie.

Întrebată dacă în opinia sa Klaus Iohannis încalcă Constituţia, Viorica Dăncilă a răspuns: „Constituţia nu ştiu dacă o încalcă. Probabil şi dânsul este documentat şi va face tot ce este posibil să nu încalce Constituţia. Importantă este responsabilitatea pe care o avem acum, în prag de preluare a Preşedinţiei Consiliului UE. Eu cred că acest lucru impune mai multă responsabilitate din partea tuturor. Nu este un examen pe care îl dă Guvernul României sau Viorica Dăncilă. Este un examen pe care îl dă România şi de modul în care vom gestiona preluarea şi exercitarea preşedinţiei vom fi toţi judecaţi, noi ca ţară”.

Liderul PSD a anunţat de miercuri seară că va discuta cu Viorica Dăncilă despre sesizarea Curţii Constituţionale pentru un conflict juridic cu preşedintele Klaus Iohannis, care nu a semnat remanierile la Transporturi şi Dezvoltare Regională.

La discuţia dintre Dragnea şi Dăncilă participă şi Lia Olguţa Vasilescu, propusă pentru funcţia de ministru al Dezvoltării.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că „trebuie făcută o acţiune” în ceea ce priveşte situaţia remanierii celor doi miniştri şi că joi va avea o discuţie în acest sens cu Viorica Dăncilă şi cu Tudorel Toader. Dragnea a spus că în structurile de conducere ale PSD a avut loc deja această discuţie cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, dar că „va fi o decizie a primului ministru”. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, pentru Antena 3, că draftul sesizării CCR în privinţa remanierilor este redactat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, că încă nu a finalizat analiza privind remanierile, iar despre blocajul care s-ar crea pentru că demisiile miniştrilor devin efective, preşedintele a replicat: „Soluţia este la PSD, n-au decât să vină cu oameni performanţi”.

Surse politice au afirmat joi, pentru Agerpres, că liderii coaliţiei de guvernare au decis să fie depusă sesizarea la CCR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri