Ludovic Orban, despre postarea lui Viktor Orban cu harta în care Ungaria a anexat Ardealul: Vrabia mălai visează

Data actualizării: Data publicării:
ungaria orban

Prim-ministrul Ludovic Orban, întrebat cum comentează faptul că premierul ungar, Viktor Orban, a postat pe Facebook o imagine a Ungariei mari, care îngloba şi Transilvania, a afirmat că ''vrabia mălai visează'', informează Agerpres.

Pe de altă parte, întrebat ce părere are despre punctul de vedere al deputatului PMP Marius Paşcan, care a cerut "plasarea UDMR în afara legii", Ludovic Orban a precizat că nu susţine astfel de măsuri.

"Partidul Naţional Liberal este un partid care susţine libertatea de asociere. Asta nu înseamnă că vom susţine vreodată proiecte de lege anticonstituţionale şi care afectează unitatea, indivizibilitatea, ceea ce este prevăzut în Constituţie. (...) România este una dintre ţările care asigură cele mai largi drepturi pentru minorităţile naţionale, lucru pentru care a fost apreciată atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional şi nu cred că sunt necesare astfel de proiecte (de scoatere a UDMR în afara legii - n.r.)", a declarat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă, la Academia Tehnică Militară.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri