Ludovic Orban, despre carantinarea populației: Obiectivul nostru este să nu afectăm economia

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban cu masca
Președintele PNL, Ludovic Orban. Foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, în cadrul vizitei oficiale făcute de membri ai Guvernului la Paris, că nu discută despre posibilitatea de a izola populația la domiciliu, precum în timpul stării de urgență, în acest moment obiectivul Executivului fiind să nu afecteze economia.

“Nu avem în discuții o astfel de eventualitate în momentul de față. Noi am adoptat un set de măsuri care țin cont de modul de transmitere a virusului și așteptăm să vedem eficiența acestor măsuri. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai mulți români respectă regulile de protecție sanitară, cu atât viața poate fi mai normală.

Obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcționarea economiei, să luăm cât mai puține măsuri de restricționare și ne dorim ca oamenii să aibă o viață cât mai aproape de normal”, a afirmat Orban.

Șeful Executivului a subliniat că vizita efectuată în Franţa, în contextul pandemiei, evidenţiază importanţa relaţiilor bilaterale pentru ambele state.

"Faptul că această vizită a avut loc arată că este extrem de importantă, atât pentru Franţa, cât şi pentru România, pentru că e evident că această vizită are loc într-un context pandemic care ar fi putut duce la amânarea vizitei şi, din punctul nostru de vedere, faptul că această vizită s-a derulat, şi mai ales cu efectele asupra colaborării între Franţa şi România, este un lucru extrem de important. De asemenea, am şi remarcat în declaraţie, sunt primul prim-ministru care are o întrevedere oficială cu premierul Jean Castex de la învestire, cred că acest amănunt nu este lipsit de semnificaţie şi arată relaţiile extrem de bune care există între Franţa şi România şi dorinţa de aprofundare a acestei colaborări. În ceea ce priveşte riscurile, atâta timp cât ne protejăm, atâta timp cât respectăm regulile, riscurile sunt minime", a spus Orban.

Premierul a făcut referire şi la o colaborare în domeniul sanitar, care vizează schimb de experienţă, susţinere reciprocă, precum şi poziţii comune la nivel european în reglementările din domeniul sănătăţii.

Orban și miniștrii de restort din domeniile Energie, Apărare și Agricultură au participat la discuțiile cu omologii francezi și semnarea documentului pentru actualizarea Parteneriatului strategic Franța – România și a Foii de parcurs pe următorii 4 ani. Prim-ministrul a precizat că a semnat un document de intenție pentru cooperarea în construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă dar și a reparațiilor care trebuie făcute la reactorul 1. Totodată, discuțiile au avut în vedere și participarea Franței la programul național de înzestrare militară, a spus Orban.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...