Exclusiv Ludovic Orban, despre revocarea din funcția de consilier prezidențial: Au existat diferențe, în special legate de raportarea la PSD

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban sustine un discurs
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban a declarat, duminică seară la Digi24, despre revocarea sa din funcția de consilier prezidențial de către Nicușor Dan, că „au existat diferențe, în special cele legate de raportarea la PSD”.

„Au existat diferențe, anumite diferențe, în special cele legate de raportarea la PSD. Eu am criticat PSD atunci când era de criticat, cum mi s-a părut normal și firesc. Țara e blocată de peste o lună de zile. Pensiile magistraților au fost declarate neconstituționale din cauza faptului că toți judecătorii PSD au votat în bloc pentru neconstituționalitatea pe formă a proiectului de lege. Nu știu ce o să fie pe fond. Nu mi se pare normal ca premierul unei coaliții să fie atacat de dimineață până seară, cu toate armele, nu de lideri secundari în cadrul unei strategii, ci plecând de la liderul unui partid”, a spus Ludovic Orban.

Acesta spune că l-a susținut pe președintele Nicușor Dan pentru reforma statului.

„În relația cu PSD nu trebuie să arăți prea multă amicalitate”

De asemenea, Ludovic Orban susține că în relația cu PSD nu trebuie să arăți „prea multă amicalitate și prea multă disponibilitate spre compromis”.

„O să-mi permit să atrag atenția atunci când una dintre direcțiile de acțiune pentru care l-am sprijinit pe Nicușor Dan în funcția de președinte nu va fi respectată sau o va lua în altă direcție.

Nu cred că în relația cu PSD trebuie să arăți prea multă amicalitate și prea multă disponibilitate spre compromis, sau prea multă disponibilitate spre cedare, pentru că PSD așa e construit. Îi dai un deget și ia o mână. Asta este convingerea mea pe care o spun public”, afirmă Orban.

Acesta l-a atacat pe șeful social-democraților, Sorin Grindeanu, spunând „cum își permite un președinte de partid să spună că a vorbit în dimineața respectivă la telefon cu președintele României (...) adică să povestească cum are el conversații telefonice, eventual cotidian?”.

„Cum își permite un președinte de partid să spună că a vorbit în dimineața respectivă la telefon cu președintele României și președintele României oarecum să înghită o astfel de chestiune sau alte lucruri.

M-am referit la Grideanu, da. Și mai ales să spună că a vorbit cu președintele României la telefon. Adică să povestească cum are el conversații telefonice, eventual cotidiene?”, mai precizează fostul lider PNL.

Orban a mai declarat că în niciuna dintre discuțiile pe care le-a avut cu președintele Nicușor Dan în această perioadă nu i-a reproșat o apariție publică. „Nu mi-a reproșat ceva ce am spus în vreo apariție publică, nu am avut nicio discuție contradictorie”, Orban declarându-se un „om instituțional”. „Am învățat ce înseamnă funcționarea instituțiilor publice și mai ales coerența”, a mai precizat fostul consilier pe politică internă a președintelui.

Nicușor Dan a comentat vineri declarațiile lui Ludovic Orban, care a spus că șeful statului ar avea o datorie către el, și a calificat toată situația privind eliberarea din funcție a acestuia drept „o telenovelă”.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul unic din România unde se întâlnesc trei țări. O singură bornă marchează punctul spectaculos
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă