Ludovic Orban, despre sprijinul lui Klaus Iohannis pentru Alina Gorghiu: Bârfe am auzit în fiecare zi. Zeci de bârfe

Data publicării:
Ludovic Orban si Alina Gorghiu crop -Mediafax Foto-Octav Ganea

 

„Am avut o discuţie cu domnul Iohannis în care i-am comunicat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte la care nu am întâmpinat niciun fel de opoziţie. După care am început campania.

La momentul miercuri seara când a apărut surpriza, 32 de filiale erau în susţinerea mea.

Nu mă aşteptam ca Iohannis să susţină pe cineva. Bârfe am auzit în fiecare zi. Zeci de bârfe pe surse. Susţinerea pentru Gorghiu a fost o surpriză. Cred în dreptul oamenilor de a decide. Cred că ar fi fost mai bine ca decizia să se ia de către partid fără o influenţare de către cel ales preşedinte. Era evident că avea o autoritate extrem de puternică şi va influenţa votul. Lucrul s-a petrecut. Nu am ce să îmi reproşez în raport cu Klaus Iohannis.

L-am susţinut să ajungă preşedintele PNL, să fie candidat şi am făcut campanie cum cred că puţini au făcut pentru Klaus Iohannis. Respect preşedintele partidului şi în mod evident sunt alături de partid mai ale în procesul de fuziune care începe, m-am angajat public pentru punerea în practică a programului lui Iohannis”, a declarat Ludovic Orban la Adevărul Live.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri