Ludovic Orban, după votul din Parlament: Investigăm temeiuri solide pentru a putea ataca hotărârea la CCR

Data publicării:
ludovic orban digi24

"Evident că investigăm temeiuri solide pentru a putea ataca hotărârea la Curtea Constituțională și, dacă vom găsi aceste temeiuri, vom ataca la Curtea Constituțională această hotărâre. Indiferent de decizia CCR în această speță, din păcate astăzi PSD și majoritatea guvernamentală au arătat că nu le pasă de România, că nu le pasă de imaginea României, că nu vor ca în România justiția, dreptatea să fie înfăptuite de puterea judecătorească și încearcă să facă zid pentru apărarea tuturor celor cercetați pentru fapte de corupție", a afirmat Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului.

Totodată, el a susţinut că liberalii care au lipsit de la votul dat în Camera Deputaților în legătură cu încuviințarea începerii urmării penale a premierului Victor Ponta au avut motive pentru nu fi prezenți la Parlament.

"Noi am avut cinci absenți, din care trei absenți motivat și doi absenți nemotivat. Este vorba de doi parlamentari care sunt într-o situație medicală care nu le permite deplasarea, este vorba de un deputat care este plecat în delegație oficială în China și de doi deputați care au probleme familiale care nu le-au permis să ajungă la vot. Vor ajunge vineri la vot aproape toți, exceptând cele două cazuri medicale", a precizat Orban.

Despre faptul că UDMR a votat alături de majoritatea parlamentară, respingând cererea DNA în cazul Ponta, Orban a spus: "Vă aduceți aminte cazul Borbely. Probabil este un serviciu care a fost întors lui Victor Ponta în cazul Borbely".

Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale față de premierul Victor Ponta cu 231 voturi "pentru" și 120 "împotrivă".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri