Ludovic Orban explică de ce PNL va fi prezent în sală la votul moțiunii

Data publicării:
orban

Președintele PNL motivează prezența parlamentarilor liberali în sală în timpul votului privind moțiunea de cenzură cu trei argumente. Printre altele, Ludovic Orban spune că nerealizarea cvorumului îl avantajează pe Liviu Dragnea.

Ludovic Orban spune că a făcut precăzile după ce a văzut comentariile care critică prezența parlamentarilor PNL în sală la votul moțiunii de cenzură. „Suntem acuzați că în felul acesta asigurăm cvorumul pentru ședință. De aceea, vreau să clarific această chestiune”, adaugă el.

„1. Bătăliile se câștigă pe câmpul de luptă, nu părăsindu-l. Oamenii ne-au votat ca să le apărăm interesele. 2. Suntem prezenți pentru a împiedica fraudarea voturilor și pentru a ne exprima poziția critică față de aceste două capete ale hidrei, Dragnea și Grindeanu. 3. Nerealizarea cvorumului este în interesul lui Dragnea, pentru că nu duce la căderea moțiunii, ci la amânarea dezbaterii și a votului. În acest fel, Dragnea poate câștiga timp pentru a mai cumpăra voturi de susținere”, susține Orban, pe Facebook.

„Ce s-ar fi întâmplat dacă noi am fi ieșit din sălile de ședință în timpul dezbaterii legilor care au făcut parte din trocul trădării dintre Dragnea și UDMR? Prin urmare, vom fi toți prezenți în sală și niciun parlamentar PNL nu va vota”, a adăugat președintele PNL.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri