Ludovic Orban: Tăriceanu, un scalp care atârnă la cingătoarea pieilor roşii

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban fb

Fostul prim-vicepreşedinte al PNL Ludovic Orban i-a criticat, marţi, pe liderii celorlalte partide de dreapta, spunând despre Călin Popescu Tăriceanu că ”atârnă ca un scalp la cingătoarea pieilor Ludovic Orban a afirmat, marţi seară, la Ploieşti, în discursul ţinut la conferinţa de alegeri a conducerii PNL Prahova, că PSD îşi doreşte o Românie ”în genunchi” şi români dependenţi de ajutoare sociale şi de pomeni de la stat.

ludovic orban fb

”Nu putem progresa astfel. Dacă ne uităm pe scena politică, ce vedem împotriva mafiei roşii? Două partide de tip lider ai căror lideri sunt cei care au distrus de fapt alianţa DA, orgoliile lor şi dorinţa lor de putere: Tăriceanu, care atârnă ca un scalp la cingătoarea pieilor roşii şi a ajuns să fie o ruşine pentru cei care au crezut în el atâta timp cât îi minţea că e liberal şi un Băsescu care, de fapt, are aceeaşi agendă ca şi actualul partid de guvernământ”, a spus Orban, citat de News.ro.

Fostul deputat liberal, care în primăvara anului trecut a fost anunţat drept candidat la Primăria Bucureşti, iar ulterior s-a retras din cursa electoral după ce DNA a început o anchetă în privinţa sa, a criticat şi USR. Fără a pronunţa numele acestui partid, Orban a spus că formaţiunea politică a fost ”fabricată” în contextul candidaturii sale cu şanse de a câştiga Primăria Capitalei.

”Mai este un ghiveci politic fabricat. Fabricat şi v-o spun cu toată tăria. Suntem în data de 11 aprilie, pe 11 aprilie în urmă cu un an, candidatul Partidului Naţional Liberal era scos din cursa pentru Primărie, în condiţiile în care era evident că există şanse pentru câştigarea Primăriei Capitalei. A fost fabricat un ghiveci care să arate că are laolaltă de la ecologişti care bat cu sticla în asfalt până la neo-marxişti, de la indivizi care sunt anti-globalizare până la inşi care nici măcar nu ştiu ce sunt, pentru că dorm în marea majoritate a timpului în Parlament”, a mai spus Orban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Paul Bettany, oprit și acum pe stradă pentru o scenă din „A Knight's Tale”. „Sunt într-un total dezavantaj”
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță