Luptă pentru putere în PNL între tabăra „Crin” și tabăra „Iohannis”

Data publicării:
crin klaus - 6345018-Mediafax Foto-Bogdan Iordache

Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov, și Teodor Atanasiu ar fi doi dintre liderii din teritoriu care susțin tabăra pro-Iohannis. Teodor Atanasiu își dorește foarte mult și funcția de secretar general al partidului. Este o funcție disputată. Mai sunt și alți pretendenți – Ludovic Orban și Marian Petrache. Este o funcție disputată pentru că aduce, practic, controlul asupra întregului partid, în cazul în care Klaus Iohannis va fi împins către alegerile prezidențiale.

De cealaltă parte, tabăra pro-Antonescu s-ar putea baza pe voturile filialelor din Maramureș și Arad.

De altfel, liderii de filiale din Moldova și Ardeal au avut tot felul de întâlniri în acest weekend, iar în această după-amiază ar urma să se întâlnească și liderii filialelor din Muntenia, considerați a fi în tabăra „pro-Antonescu”.

Aceste negocieri și repoziționari ale liderilor de filiale intervin înaintea Congresului extraordinar al PNL, prevăzut pentru sfârșitul lunii iunie, când liberalii ar urma să-și aleagă o nouă conducere.

Klaus Iohannis, prim-vicepreședinte al PNL, a preluat interimar conducerea partidului până la congres, după retragerea lui Crin Antonescu din toate funcțiile, inclusiv de președinte interimar, odată cu începerea negocierilor pentru unificarea dreptei.

Crin Antonescu a demisionat din funcția de președinte al PNL după alegerile europarlamentare din 25 mai, când partidul a obținut un scor sub pragul de 20 la sută pe care îl stabilise liderul liberal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri