Mădălina Turza, consilier al premierului Ciucă, a discutat cu Jill Biden despre refugiații ucraineni din România

Data actualizării: Data publicării:
Jill Biden, întlnire cu consilierul de stat Mădălina Turza.
Mădălina Turza, consilier al premierului Ciucă, a discutat cu Jill Biden despre refugiații ucraineni din România. Foto: gov.ro

Nicolae Ciucă a desemnat-o pe Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și coordonator strategic al asistenței umanitare a refugiaților, să reprezinte Guvernul României la întâlnirea de astăzi cu doamna Dr. Jill Biden, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii.

Întrevederea a avut loc la sediul Ambasadei SUA la București.

„De mai bine de două luni România este «acasă» pentru sute de mii de copii, femei, persoane în vârstă care au fugit din calea razboiului. Efortul făcut de români în această perioadă va rămâne simbol al solidarității și al înțelepciunii unei nații care a deschis semenilor ușa spre pace și libertate. Un popor generos care oferă nu doar un acoperiș refugiaților, ci și educație copiilor ucraineni, servicii medicale persoanelor care au nevoie și posibilitatea de a munci celor care doresc să se integreze în societatea românească. Am dorit să transmitem acest mesaj al Guvernului României primei doamne a Statelor Unite ale Americii, precum și gratitudinea noastră pentru sprijinul oferit de Partenerul nostru strategic, în această perioadă extrem de dificilă, în care cetățenii noștri au nevoie de siguranța că sunt protejați în fața oricăror riscuri de securitate", a transmis premierul.

Consilierul de stat Mădălina Turza a prezentat primei doamne a SUA, Dr. Jill Biden, strategia de răspuns a României la criza umanitară a refugiaților din Ucraina. De asemenea, a oferit detalii cu privire la asistența psihologică oferită persoanelor care au trecut prin trauma războiului, programele derulate în domeniul sănătății mintale, precum și măsurile aplicate pentru integrarea copiilor ucraineni în sistemul de educație din România.

madalina turza gov ro
Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și coordonator strategic al asistenței umanitare a refugiaților. Foto: gov.ro

Totodată, aceasta a prezentat mecanismul de coordonare a eforturilor Guvernului cu Agențiile ONU prezente în România și cu societatea civilă, parteneri importanți în gestionarea crizei refugiaților. Aplicarea mecanismelor de cooperare europene pentru gestionarea situației provocate de agresiunea rusă din Ucraina a reprezentat un alt subiect abordat in cadrul intrevederii.

Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii a exprimat deplina susținere pentru oferirea suportului și solidarității față de statele aflate în prima linie în gestionarea crizei ucrainene.

„Faptul că România a reușit să sprijine aproape 900.000 de persoane alungate de război, într-un context social post pandemic complex, arată nu numai capacitatea noastră de a fi solidari și de a ne mobiliza, ci și capacitatea de coordonare instituțională și răspuns rapid al României de la cel mai înalt nivel de decizie al Executivului, până la personalul care lucrează neobosit la punctele de trecere a frontierei”, a declarat Mădălina Turza.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri