Manfred Weber critică PSD și îl laudă pe Bolojan: „Social-democrații s-au îndepărtat de angajamentele pro-europene”

Data publicării:
manfred weber si ilie bolojan dau mana
Manfred Weber a fost primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Foto: gov.ro

Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a criticat Partidul Social Democrat pentru îndepărtarea de angajamentele pro-europene, avertizând că România riscă să piardă miliarde de euro din fonduri UE. Liderul PPE și-a exprimat, totodată, sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan, pe care l-a lăudat pentru măsurile economice și reformele promovate de Guvern, în urma unei discuții telefonice între cei doi.

Weber îl laudă pe Bolojan pentru reforme și stabilizarea economiei

Într-o postare pe Facebook, Manfred Weber a vorbit despre discuția avută cu premierul României și despre rezultatele obținute de acesta într-un timp scurt.

„Am avut o conversație telefonică excelentă cu Ilie Bolojan, prim-ministrul României”, a scris liderul PPE.

Manfred Weber a subliniat că premierul român a luat măsuri importante pentru echilibrarea economiei și avansarea reformelor.

„L-am felicitat pentru rezultatele concrete obținute într-un interval atât de scurt. A luat măsuri pentru reducerea deficitului, stabilizarea economiei și avansarea reformelor esențiale”, a mai scris acesta.

„A pus în aplicare un buget responsabil, susținut de investiții strategice, în special prin fonduri europene și fonduri de redresare”.

Potrivit acestuia, discuția a vizat și prioritățile pentru perioada următoare.

„Prim-ministrul Ilie Bolojan și cu mine am evaluat, de asemenea, prioritățile pentru perioada următoare, atât la nivel european, cât și la nivel național”, a precizat Weber.

Despre guvernare și prioritățile PPE în contextul crizelor din Europa

Manfred Weber a plasat aceste declarații într-un context mai larg, marcat de crizele actuale din Europa.

„În aceste vremuri dificile la nivel global, marcate de războiul din Ucraina, presiunile din sectorul energetic și creșterea extremismului în Europa, este esențial ca noi, ca familie a PPE - Partidul Popular European, să dăm un exemplu. O guvernare responsabilă înseamnă să pui cetățenii pe primul loc și să iei deciziile necesare: reducerea cheltuielilor excesive, eliminarea birocrației, avansarea reformelor și modernizarea instituțiilor publice, cu respect deplin pentru banii contribuabililor”, a explicat liderul PPE.

„Acestea sunt priorități centrale ale PPE, de centru-dreapta. Doar o astfel de conducere responsabilă poate asigura protejarea și sprijinirea cetățenilor în perioade de criză, fie că este vorba despre presiuni energetice, amenințări de securitate sau incertitudine economică, așa cum se întâmplă în prezent în Europa”, a adăugat el.

„Prim-ministrul Bolojan a fost unul dintre liderii europeni care au livrat rezultate în toate aceste priorități ale PPE”.

Liderul PPE a evidențiat și determinarea premierului român de a continua reformele începute.

„Apreciez curajul și determinarea prim-ministrului Ilie Bolojan de a-și continua mandatul în fruntea guvernului, dintr-un puternic simț al responsabilității față de cetățeni și față de țară, precum și de a continua pe calea reformelor și modernizării începută acum 10 luni”, a mai spus el.

De asemenea, Manfred Weber a transmis că Ilie Bolojan beneficiază de sprijinul partenerilor europeni.

„Prim-ministrul Bolojan are sprijinul deplin al partenerilor europeni pentru a consolida România și pentru a continua să guverneze țara într-un mod responsabil, așa cum a făcut până acum”, a afirmat acesta.

Atac la PSD și avertisment privind riscul României de a pierde fonduri europene

În același mesaj, liderul PPE a criticat Partidul Social Democrat și a avertizat asupra consecințelor politice și economice.

„Din păcate, observăm că Partidul Social Democrat din România s-a îndepărtat de angajamentele sale pro-europene”.

„În prezent, se opune chiar măsurilor convenite în cadrul coaliției de guvernare: consolidarea economiei românești și creșterea rezilienței acesteia, în beneficiul cetățenilor, punând totodată în pericol pachetul legislativ necesar pentru finanțarea prin Mecanismul de Redresare și Reziliență”, a explicat acesta.

Manfred Weber a avertizat că o astfel de poziție ar putea afecta direct accesul României la fonduri europene.

„Privarea României de miliarde de euro din fonduri europene din motive populiste ar reprezenta o lovitură majoră pentru democrația și stabilitatea țării”, a mai declarat Manfred Weber.

În final, liderul PPE a subliniat că premierul român a ales să mențină stabilitatea într-un context dificil.

„În pofida acestor provocări politice, prim-ministrul Ilie Bolojan a ales calea mai dificilă, dar corectă: să asigure stabilitatea guvernării și capacitatea de a implementa reformele necesare, menținând România pe un traseu stabil în acest context geopolitic delicat”, a conchis liderul PPE.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ryan Reynolds a fost la un pas de moarte la 18 ani. Actorul a petrecut o lună în spital după un accident...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme