Ciolacu îi cere lui Ponta să se retragă de la prezidențiale. Răspunsul candidatului: Să plece, „altfel îl voi demite chiar eu”

Data actualizării: Data publicării:
ID132029_INQUAM_Photos_George_Calin
Marcel Ciolacu și Victor Ponta, imagine de arhivă. Foto: Inquam Photos/George Călin

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joi lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidențială, după ce acesta din urmă a declarat că a ordonat, în 2014, când era șef al Executivului, inundarea unor sate din România, pentru a salva capitala Serbiei, Belgrad. La rândul său, Ponta a venit cu replica și i-a cerut premierului să plece de la Palatul Victoria.

ACTUALIZARE 20:04 Victor Ponta i-a răspuns lui Marcel Ciolacu, printr-o postare pe Facebook, cerându-i să se retragă din funcția de premier. 

Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgență din funcția de premier — altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge președinte!

După ce a prăbușit economic România, a înșelat militarii, pensionarii și antreprenorii, a îndatorat țara cu 100 de miliarde de euro, a anulat alegerile legitime din noiembrie, a dus PSD la cel mai slab scor electoral din istorie și l-a vândut către PNL și Nicușor Dan, după ce a dus în ridicol relația României cu Statele Unite și a pierdut fondurile europene din PNRR din cauza incompetenței și corupției pe care le patronează — cred că este evident pentru toată lumea că locul lui nu mai este la Palatul Victoria.

Am văzut că a primit deja asigurări publice de la Nicușor Dan că va rămâne premier în continuare. Ei bine, îl asigur și eu pe Marcel Ciolacu că voi fi ales de români ca președinte al României și că îl voi îndepărta imediat din funcția de premier, funcție în care face atât de mult rău acestei țări!

Și, spre deosebire de alții, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 17:10 Victor Ponta a venit cu o reacție, după ce i-a fost cerută retragerea din cursa pentru președinția României, în contextul în care fostul premier a dezvăluit că a decis inundarea unor sate din România pentru salvarea capitalei sârbe, Belgrad, în 2014

„Eu sunt român și creștin! Viața oamenilor este cea mai importantă valoare! Iar pe omul aflat la nevoie trebuie să-l ajuți! Niciun român din România nu a fost în pericol, nicio gospodărie nu a fost grav afectată — însă am salvat sute, poate mii de vieți din Serbia, un popor vecin și iubitor de români”, a scris Ponta pe Facebook.

ACTUALIZARE 16.51 „Ca orice om vanitos - Victor Ponta s-a detonat, în plină campanie electorală prezidențială, recunoscând singur că, în calitate de prim-ministru, a ordonat inundarea cu intenție a românilor ca să îi salveze pe sârbi. Și pentru asta a obținut și un folos: cetățenia sârbă. Pe lângă eventuala faptă penală prescrisă și amoralitatea situației, Ponta admite că este mai important Belgradul decât România! Pe scurt: mai importanți sunt prietenii decât gospodăriile și viețile românilor! Dacă cineva mai avea vreo îndoială, aceasta este dovada că Victor Ponta pune mereu românii pe ultimul loc, nu pe primul! Pentru că pe primul loc este mereu el!”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.

„De aceea, cea mai bună soluție pentru români și pentru România este RETRAGEREA LUI VICTOR PONTA din cursa pentru Președinție!”, mai spune ministrul PSD.
El a adăugat că „orice zi a lui în această competiție doar îl ajută pe dezastrul Nicușor Dan să ajungă mai aproape de Președinție”.

„Cum spuneam: doar Crin Antonescu poate fi președinte al României!”, a conchis Grindeanu.

Știrea inițială „Când ești prim-ministru sunt multe momente în care ești nevoit să iei decizii grele. Dar ele nu trebuie ascunse niciodată de proprii cetățeni. Să recunoști senin – după ani de zile! - că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi sate românești pentru a salva orașe străine și să te lauzi că, drept recompensă, ai primit cetățenia altui stat, e clar că joaca de-a suveranismul nu mai ține!”, a spus Ciolacu, într-o postare publicată pe Facebook.

Marcel Ciolacu a spus că Ponta, din poziția sa de premier, ar fi trebuit „să-și apere propria țară și proprii cetățeni”.

„În niciun caz nu te mai crede nimeni că ești suveranist și că mori cu toți de gât pentru poporul și țara ta! Victor, ia măcar acum o decizie înțeleaptă! Retrage-te din cursă ! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicușor Dan președinte! Răscumpără-ți măcar în al doisprezecelea ceas imensa greșeală făcută atunci! Pune măcar acum România, cu adevărat, pe primul loc!”, a spus premierul Ciolacu.

Victor Ponta a mărturisit la podcastul „Hai, live! cu Turcescu și Andronic”, difuzat miercuri, 9 aprilie, că în anul 2014, când era premier al României și Serbia a fost lovită de cele mai grave inundații din istoria sa, a preferat ca sate românești de pe clisura Dunării să fie inundate, pentru a proteja Belgradul.

Acest lucru i-a adus, de altfel, cetățenia sârbă, acordată de statul vecin, motivul primirii ei fiind mult timp un semn de întrebare pentru public.

El a făcut o postare, joi pe Facebook, și a subliniat faptul că nu a făcut rău niciunui român, în schimb a salvat vieți de oameni, chiar dacă din vecini. Victor Ponta a explicat că, atunci când Serbia se confrunta cu cele mai grave inundații din ultima sută de ani, el a avut grijă „în primul rând de români - niciun locuitor din zona riverană a Dunării nu a fost în pericol - nicio gospodărie nu a fost grav afectată”.

Editor : A.P. | M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...