Marian Oprişan cere demisia de onoare din PSD şi din Senat a lui Virginel Iordache, dus cu elicopterul la Bucureşti

Data publicării:
marian oprisan 2019-02-03 instant cex-8673- george calin inquam
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan cere demisia sau excluderea din PSD a senatorului Virginel Iordache, care a fost transportat la București de la Suceava cu elicopterul. La rândul său, senatorul spune că nu a dat niciun telefon, că nu a vorbit cu nimeni despre transport şi că decizia a aparţinut medicului. "Ce mi se întâmplă in aceste zile nu am crezut că mi s-ar putea întâmpla vreodată. Au fost zile care mi-au înnegurat sufletul, zile când mi-am aflat prietenii dar mai ales neprietenii", a scris senatorul pe pagina sa Facebook.

Vicepreşedintele PSD Marian Oprișan s-a declarat "profund dezamăgit de recentul scandal în care a fost implicat Virginel Iordache" şi i-a cerut acestuia demisia de onoare  din cadrul PSD, dar și din funcția de senator, reproșându-i erori grave de conduită și deservicii de imagine aduse echipei social-democrate, potrivit unui comunicat transmis Digi24.

„Aceste gesturi sunt incompatibile cu social-democrația, precum și cu dedicarea echipei Partidului Social-Democrat de a clădi o relație sinceră și cinstită cu electoratul și cu întreaga țară. Domnul Virginel Iordache a dovedit lipsa oricăror valori comune cu viziunea și programul politic al PSD, dar și o iresponsabilitate periculoasă pentru funcția de Senator al acestei țări”, a declarat Marian Oprișan, citat în comunicatul de presă.

„Îi solicit un minim gest de onoare: demisia imediată din funcția de senator și din cadrul Partidului Social Democrat. În prag de alegeri, este singura opțiune. Nu putem lăsa asemenea abuzuri și inconștiențe să păteze o campanie electorală demnă, eforturile unei echipe de zeci de mii de oameni și așteptările a milioane de români din țară și din Europa!” am mai completat Marian Oprișan. Vicepresedintele PSD a mai spus ca, in cazul in care refuza sa demisioneze, va cere domnului Virginel Iordache excluderea din partid.

Senatotul Virginel Iordache se apără printr-o postare pe Facebook

În replică, senatorul Virginel Iordache scrie pe Facebook că a fost acuzat „de tot felul de netrebnicii” pe care le-ar fi săvârșit în această perioadă.

"Întotdeauna am considerat că sunt lucruri despre care nu poți vorbi în public. Nu poți folosi sănătatea, familia, ta și a altor oameni ca trambulină in cariera pe care dorești să ți-o creezi. Sunt lucruri pe care nu trebuie sa le înveți dintr-o carte. Sunt lucruri care se simt.  Dar ce mi se întâmplă in aceste zile nu am crezut că mi s-ar putea întâmpla vreodată. Au fost zile care mi-au înnegurat sufletul, zile când mi-am aflat prietenii dar mai ales neprietenii. 

Am fost acuzat de tot felul de netrebnicii pe care le-as fi săvârșit in perioada aceasta cand am o suferință fizică .
Nu scriu aceste rânduri pentru a mă plânge, nici pentru a mă disculpa ci pentru a clarifica niște chestiuni legate de prezentarea trunchiată a unor știri legate de starea mea de sănătate", a scris pe Facebook senatorul.

Virginel Iordache a povestit că starea sa de sănătate s-a degradat brusc în noaptea de 12 mai, însă în 13 mai a rămas acasă. În 13 mai, febra i-a ajuns la 39,6, iar durerile de cap și de articulații au devenit aproape insuportabile, astfel că a doua zi s-a prezentat la Urgențe la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

„Aici am rămas până în jurul orei 14....?!, timp în care mi s-a administrat un algolcamin injectabil, perfuzii cu B1 si B6, am fost consultat de 2 medici de specialitate. Mi s-a făcut de asemenea un ECO cord, care nu a dezvăluit nimic din cauzele bolii. După aceste examene medicale, am fost informat că medicii nu știu ce diagnostic să-mi dea, că există o polemică medicală și că în seara respectivă voi fi internat la Reumatologie. În toată această perioadă starea mea de sănătate se degrada continuu. La sosirea mea în secția de Reumatologie, medicul mi-a spus că de fapt locul meu nu este acolo, că nu rămân decât peste noapte, pentru că s-ar putea sa am ceva viral și trebuie să merg la Infecțioase. Apoi a venit medicul de gardă, de la Infecțioase, spunându-mi că nu aș avea simptome de infecțioase, dar dacă aș dori, a doua zi m-ar putea interna, dar trebuie să mă informeze că pe secție este epidemie de rujeolă. Evident miercuri am fost internat la secția de infecțioase, mi s-a făcut un tratament și mai multe investigații, dar starea mea de sănătate se degrada continuu. Eram suspect de meningită, de o enteroviroză sau o infecție cu mycoplasma și de multe altele pe care nu are rost să le înșir. Noaptea de miercuri spre joi a fost cumplită. Febra a crescut, transpirații puternice si dureri de cap incredibile”, scrie senatorul.

Acesta spune că a doua a avut o discuție cu medicul care îl îngrijea și care i-a spus că este o boală infecțioasă, că observă că starea sa s-a înrăutățit. Tot senatorul spune că medicul i-a sugerat să facă puncții lombare pentru „a elucida enigma meningitei”, însă le-a refuzat.

„La întrebarea mea ce să fac, în aceste condiții, domnia sa mi-a spus că poate ar fi mai bine să încercăm un transfer la o clinică universitară de specialitate, unde există o mai mare varietate a metodelor de investigație. Nu s-a pus nicio clipă problema de lipsa de profesionalism, de lipsă de deontologie profesională din partea medicilor și a personalului medical din cadrul Spitalului din Suceava. Ba dimpotrivă tot personalul a dat dovadă de disponibilitate, de profesionalism dar atât s-a putut face la Suceava. Nu am refuzat nici-un demers medical (cu excepția celui menționat), nu am pus la îndoială niciun moment capabilitatea medicilor din Spitalul Județean Suceava. În urma demersurilor făcute de medicul ce mă îngrijea, am primit acordul transferului de la Suceava la Spitalul de boli infecțioase Matei Balș din București, iar mijlocul de transport nu putea fi altul decât salvarea sau elicopterul, deoarece transportul trebuia să se facă sub supraveghere medicală. Dată fiind starea sănătății mele, faptul că salvarea ar fi făcut cel puțin 6 -7 ore până la București s-a hotărât să fiu transferat cu elicopterul, în condițiile în care vremea o permitea și elicopterul disponibil. Lucru cu care am fost de acord. Precizez că nu am dat nici-un telefon, nu am vorbit cu nimeni despre transportul meu, lucruri care pot fi verificate cu ușurință. De toate aceste aspecte s-a ocupat medicul care mă trata și care a fost mai mult decât corect cu mine. Medicul nu a tratat senatorul ci pacientul, alegând cele mai optime metode pentru a-i conserva starea de sănătate”, scrie Iordache.

Presa locală a scris că senatorul PSD Virginel Iordache a fost transportat la București, săptămâna trecută, de la Suceava, acuzând dureri de cap, amețeală și diaree. Senatorul a fost consultat şi i s-a spus că nu este nimic grav, dar parlamentarul a insistat să fie transferat cu elicopterul în Capitală.

În replică, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că pacientul nu ar fi fost transferat dacă nu ar fi existat probleme și că sunt criterii ale DSU privind astfel de demersuri.

Spitalul de Urgenţă Suceava a precizat vineri într-un comunicat transmis obiectivdesuceava.ro, că senatorul a făcut presiuni asupra medicilor, pe care i-a ameninţat cu intervenţii la conducerea Ministerului Sănătăţii.

Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava subliniază că are capacitatea de a trata o gamă largă de afecțiuni, de la cele de urgență până la cele cronice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate