Marian Vanghelie: Poate am greşit când nu i-am dat dreptate lui Ion Iliescu

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-12-18h02m49s244

„Dacă Marian Vanghelie şi cu mine, câinele şi pisica, pot să trăiască în acelaşi partid înseamnă că suntem un partid puternic”, a spus Victor Ponta.

„Vreau să îi mulţumesc domnului preşedinte Victor Ponta pentru faptul că după zece ani este prezent aici în calitate de preşedinte al partidului şi prim ministru”, a replicat Marian Vanghelie.

Uns preşedinte executiv al PSD Bucureşti, Marian Vanghelie spune că a trecut de etapa în care se remarca prin expresii precum „almanahe” sau „goagăl”.

„Da, eu sunt un om complicat, dar sănătos. Toţi de aici suntem sănătoşi şi suntem şi complicaţi. Aşa sunt bucureştenii. Şi cei de la Londra sunt complicaţi, să ştiţi”, a susţinut Marian Vanghelie.

În sprijinul celor spuse, Marian Vanghelie a venit și cu o dovadă materială: „Doar filmuleţul şi după aia dumneavoastră, acasă, vă gândiţi dacă sunt sănătos sau nu sunt sănătos ca şi construcţie”.

„Trebuia să plec mai demult, dar nu plecam eu până nu vorbea Marian Vanghelie. Eu am tras concluzia Marian: Nu, nu eşti sănătos, e clar!”, a glumit Ponta.

Evoluţia primarului sectorului 5 nu a trecut neobservată.

Relaţia mea cu Marian Vanghelie a fost una tumultoasă, cu multă încărcătură. Marian Vanghelie este un om autentic, este un om politic veritabil care spune tot timpul adevărul”, a adăugat, la rândul său, Liviu Dragnea.

Reîntors în prim-planul partidului, Marian Vanghelie şi-a reconsiderat şi poziţia faţă de Ion Iliescu: „Domnul preşedinte Iliescu este cel mai bun politician din România. Mi-am dat seama după 20 de ani de politică că poate am greşit când nu i-am dat dreptate. Şi nu conta dacă avea sau nu avea”.

Marian Vanghelie a fost demis de la conducerea PSD Bucureşti în vara lui 2011.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri