Mascarada PSD pe Legea carantinei. După ce a dezbătut proiectul cu negaționiști ai COVID, Ciolacu l-a chemat pe Arafat la explicații

Data publicării:
ciolacu arafat
Foto: Facebook.com/Marcel Ciolacu

Președintele interimar al PSD a avut joi dimineață o discuție cu secretarul de stat Raed Arafat, pe legea trimisă de Guvern în Parlament care reglementează carantina și izolarea bolnavilor de COVID-19. „Cu ajutorul specialiștilor și al societății civile, am construit o lege a carantinei care chiar să-i protejeze pe români în fața pandemiei, nu să acopere abuzurile!”, a scris Ciolacu, pe Facebook, după discuția cu șeful DSU.

„Dimineață, am avut o întâlnire la Parlament cu dl Raed Arafat și mai mulți colegi juriști pentru a găsi cele mai bune formulări la noua lege privind carantina și izolarea. Asta fiindcă Guvernul PNL elaborează și ne trimite în Parlament doar catastrofe pe care trebuie să le reparăm în regim de urgență. Ieri, i-am chemat la dezbatere pe experții societății civile, care ne-au ajutat să eliminăm aberațiile liberale ce atentau la drepturile și libertățile românilor. Azi, după discuția foarte aplicată cu dl Arafat, avem garanția că putem da votul final pe o lege coerentă și eficientă!”, susține Ciolacu.

Întâlnire cu Arafat vine după o dezbatere organizată de PSD la care au fost invitați să participe negaționiști ai COVID, ONG-uri care promovează teoriile conspirației sau medici care se opun vaccinării.

Citește și Arafat: Avem creștere continuă, s-au intensificat campaniile care spun că virusul nu există. Avem nevoie de o lege să putem lua măsuri

Dezbaterea organizată de Nicușor Halici și Oana Florea s-a referit mai puțin la subiectul discuției - legea privind carantina și izolarea și a servit mai degrabă pentru promovarea teoriilor conspirației. „Virusul nu există”, „Sunt cazuri inventate”, „Nu trebuie să purtăm mască” sau „Guvernul trebuie să oblige populația să consume vitamina C și D” sunt doar câteva dintre concluziile așa-zisei dezbateri organizate de PSD.

Citește și Pe cine a chemat PSD să rescrie Legea carantinei: antivaxxeri, negaționiști ai Covid-ului și ONG-uri care susțin teoriile conspirației

În urma discuțiilor de miercuri, PSD a anunțat câteva modificări la lege.

Proiectul de lege trimis de Guvern va fi modificat astăzi în Comisiile parlamentare, urmând ca în cursul serii să aibă loc ședința de plen în care să fie adoptată legea. Camera Deputaților este prima cameră sesizată. După adoptare, proiectul merge la Senat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri