Video Măsurile fiscale așteaptă asumarea răspunderii în Parlament. Abrudean: Partidele să se pună la masă pentru a termina pachetul

Data publicării:
mircea abrudean
Mircea Abrudean, Foto: gov.ro

După trei rânduri de întârzieri, măsurile fiscale din pachetul 2 ar urma să fie adoptate săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament. Președintele Senatului a declarat, în direct la Digi24, că odată cu adoptarea pachetului se va observa și seriozitatea partidelor care se află la guvernare. În contextul în care întârzierile au fost provocate inclusiv de absența PSD de la ședințele Coaliției.

„Cred că românii așteaptă pachetul 2 de măsuri despre care premierul Bolojan a vorbit, despre care și ceilalți parteneri de guvernare au vorbit și înțeleg că și l-ar asuma, pentru că vorbim de eliminarea privilegiilor. Dacă vorbim de eliminarea privilegiilor înseamnă că ne dorim pachetul 2 de măsuri asumat, adică să-l aprobe în Guvern și să vină în Parlament. Îl așteptăm cu mare interes, moment în care ne vom da seama cu toții cât de implicați sunt cei care fac parte din Coaliție și care au votat un program de guvernare care prevede exact ce vine în pachetul 2 de măsuri

Partidul Național Liberal a fost primul și singurul partid care a asumat în forumurile interne, în unanimitate, pachetul 2 de măsuri. Sunt convins și că restul partidelor vor face la fel în cel mai scurt timp, pentru că orice întârziere înseamnă probleme pentru România. Nu cred că cineva dintre politicienii din această Coaliție dorește să facă probleme României”, a declarat Mircea Abrudean la Digi24.

Întrebat dacă absența PSD de la ședințele Coaliției a dus la întârzierea pachetului 2 de măsuri, președintele Senatului a precizat că liderii celor patru partide dialoghează în continuare.

„Au fost niște discuții mai aprinse, înțeleg, n-am participat la ele și nu pot să înțeleg motivul pentru care nu s-au mai ținut ședințele de Coaliție. Eu știu că există dialog între liderii Coaliției și cred că vor trebui să se pună urgent la masă pentru a închide pachetul 2 și a veni cu el în Parlament”, susține președintele Senatului.

De asemenea, președintele Senatului a punctat că nu ar fi o problemă că Parlamentul să convoace o sesiune extraordinară pentru ca Guvernul să își poată asuma răspunderea pentru pachetul 2 de măsuri fiscale.

„Eu nu cred pentru că ar însemna probleme majore pentru România și nu cred că PSD, USR sau UDMR își doresc așa ceva. Pot să înțeleg că mai sunt lucruri de clarificat, mai sunt aspecte de îmbunătăți și se poate face în câteva zile ca în cel mai scurt timp, poate săptămâna viitoare, să avem pachetul 2 de măsuri asumat în Guvern și în procedură parlamentară. Nu este un calendar stabilit, e ceea ce îmi doresc eu. Nu va fi o problemă convocarea unei sesiuni extraordinare, dar ne apropiem și de 1 septembrie, data la care Parlamentul intră în activitatea curentă”, susține Mircea Abrudean.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Care sunt cele mai potrivite rase de câini pentru pensionari. Îi ajută să scape de singurătate
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...