Medicul care a așteptat-o în frig pe Sorina Pintea: Ce poate determina un ministru să ne cheme de la câteva sute de kilometri şi apoi să nu ne mai primească?

Data actualizării: Data publicării:
180306_MS_CONFERINTA_sorina pintea_09_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Un medic care avea stabilită o întrevedere cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru a-i preda un memoriu, a stat mai multă vreme în frig pe holurile ministerului. „Ce poate determina un ministru să ne cheme de la câteva sute de kilometri şi apoi să nu te mai primească?”, a scris femeia pe Facebook, explicând că documentul pe care trebuia să-l predea a fost semnat de două mii de persoane. Memoriul, care a fost depus până la urmă la Secretariatul Ministerului Sănătăţii, vizează recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă.

180306_MS_CONFERINTA_sorina pintea_09_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Medicul Livia David de la Spitalul Judeţean din Craiova, care în 23 octombrie a postat pe Facebook o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau imediat după aceea, povesteşte, vineri, că s-a deplasat cu trenul la Bucureşti, împreună cu două colege, având întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Medicii ar fi trebuit să predea ministrului un memoriu prin care două mii de persoane din sistem solicită recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă.

„E ceaţă şi frig. Pe fereastră trenului cumplit de aglomerat, se succed luminiţele vagi ale unor becuri înşirate pe drumul îndepărtat... Sunt atât de obosită încât, pur şi simplu, nu pot să înlătur din capul meu întrebarea obsesivă «De ce?» Ce poate determina un ministru să ne cheme de la câteva sute de kilometri şi apoi să nu te mai primească? Ce motivaţie interioară sau ce factor exterior poate declanşa această reacţie? Această încălcare (fără precedent, zice-se) a protocolului şi politeţii? Încerc să găsesc o explicaţie în textul memoriului pe care, din fericire, l-am înregistrat la Secretariat prin bunăvoinţa domnilor secretari de acolo”, a scris medicul pe Facebook.

Livia David povesteşte că ora stabilită pentru întâlnire era 17.00, însă ministrul Sănătăţii nu a venit la minister, nu a răspuns la mesaje şi nici nu a trimis pe nimeni să se ocupe.

„Şi dacă ar fi avut o anticameră în care să putem aştepta, nu holul ăla absolut sinistru, nezugravit de zeci de ani, în care frigul te cuprinde după primele cinci minute de aşteptare. E, de fapt, casa scărilor, nu e un hol. Ni se spune că trebuie să avem răbdare, alţii bântuie pe aici de ore bune”, mai scrie medicul în mesajul postat pe Facebook.

Livia David povesteşte cum a decurs aşteptarea şi cât de pătrunzător era frigul.

„Eu una nu vreau să plec, chiar nu vreau. De va fi să stau până la 12 în minister, tot o să vreau să o văd pe doamna ministru. (...) Minutele trec greu, căci afară s-a întunecat, iar frigul e din ce în ce mai intens. Deja a trecut o oră, niciun mesaj, nicio vorbă! Nici măcar nu pot gândi. Aş fi vrut să o văd în alte condiţii. Nu aşa, aproape în şoc hipotermic şi cu simptome clare de hipoglicemie!”, mai scrie medicul din Craiova.

Aşteptarea a mai durat o jumătate de oră, iar cele trei femei şi-au dat seama că nu mai pot rămâne pentru că ar fi pierdut trenul de întoarcere către casă, iar pacienţii ar fi aşteptat în zadar în ziua următoare.

„Ca un fulger îmi trece prin cap că ultimul tren nu ştiu când pleacă. Nu pot rămâne. Pacienţii sunt programaţi de vreo 3 luni! Aş rezista. Mai am o oră până la tren. Trebuie să plec! Să plecăm!Secretarului nu îi vine să creadă că o facem, dar chiar nu îmi bat joc de pacienţii mei! Dragi colegi, noi atât am putut! Acum vom vedea. Pe 15 decembrie vom face public răspunsul Ministerului”, îşi încheie meducul mesajul de pe Facebook.

În octombrie, Livia David a postat pe Facebook, cu ajutorul colegilor din ţară, o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau a doua zi.

„Sunt poveşti de viaţă şi, din păcate, de moarte, absolut reale care impun luarea unor măsuri reale care să oprească această avalanşă a morţilor subite în rândul medicilor”, a scris Livia David, făcând apel la parlamentari să recunoască gărzile ca fiind vechime în muncă.

„Când moare un medic, moare speranţa a mii de alţi oameni”, a mai scris atunci medicul din Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri