Meleșcanu: Dosarul Roșia Montană, depus ilegal la UNESCO

Data actualizării: Data publicării:
melescanu cu ochelari

Ministrul de Externe vine în sprijinul premierului în dosarul Roşia Montană. Teodor Meleşcanu susţine că documentele au fost depuse ilegal la UNESCO, pentru că nu au semnătura lui Dacian Cioloş.

Totul a plecat de la declaraţiile premierului, care a anunţat că vrea să retragă dosarul Roşia Montană de la UNESCO, prin care zona ar fi declarată arie protejată.

Dosarul a fost depus ilegal, nu a fost aprobat de Cioloș, nici de Guvern, a fost trimis de unul din miniștri. Din acest punct de vedere există niște vicii de procedură. Pe fond, trebuie să vedem ce anume trebuie protejat în zona Roșia Montană. Trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului și care să ne permită să exploatăm resursele pe care le avem”, a susținut Teodoe Meleșcanu.

Părerea mea cu subiectul Roșia Montană e că trebuie grijă, nu știu dacă cineva a inițiat vreun demers, nu am auzit de la Guvern să înceapă ceva, nici de la alte instituții. Eu zic să fim mai cumpăniți pe acest subiect”, a declarat și Liviu Dragnea, președinte PSD.

Zilele trecute, fostul ministru Vlad Alexandrescu a explicat că, dacă România ar retrage acum dosarul Roşia Montană de pe lista UNESCO, ţara noastră şi-ar pierde orice credibiliate. El a mai spus că Guvernul Tudose se teme de fapt de monitorizarea atentă la nivel internaţional

„A asocia clasarea UNESCO cu imposibilitatea exploatării aurifere este o minciună. Clasarea UNESCO nu aduce un grad legal suplimentar de protecţie, ci doar monitorizează protecţia pe care, legal, autorităţile române sunt obligate să o dea patrimoniului istoric (…) Exploatări aurifere la Roşia Montană s-au făcut de acum 2000 de ani, nu trebuie să aştepte Guvernul Tudose. O exploatare cu cianuri care ar distruge complet patrimoniul ar fi imposibilă”, a conchis Alexandrescu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri