Mesajul lui Adrian Veștea după întâlnirea cu Alexandru Nazare: „Nu voi promite o schimbare de 180 de grade”

Data actualizării: Data publicării:
ID182783-INQUAM-PHOTOS-OCTAV-GANEA
Adrian Veștea. Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Premierul desemnat, Adrian Veştea, anunţă că a discutat cu Alexandru Nazare, actualul şi viitorul ministru al Finanţelor”, despre execuţia bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar şi despre măsurile concrete pe care le vom include” în programul de guvernare. Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune şi mai mari dacă nu reuşim să ieşim din zodia haosului”, susţine Veştea, care anunţă că nu va face o schimbare de 180 de grade” faţă de politica Guvernului de până acum.

Am avut o întâlnire de lucru cu actualul şi viitorul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare. Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în faţă în următoarele luni. Am discutat cu domnul Nazare despre execuţia bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar şi despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare”, a scris, vineri, pe Facebook, premierul desemnat Adrian Veştea.

Potrivit acestuia, este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudenţă bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului”.

În acelaşi timp, trebuie să avem o înţelegere corectă a realităţilor sociale şi economice pentru a reporni consumul şi pentru a recâştiga încrederea pierdută, aşa cum ne-au transmis şi reprezentanţii mediului de afaceri”, a adăugat Veştea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Premierul desemnat afirmă că ultima lună şi jumătate de criză politică nu a făcut bine României.

Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune şi mai mari dacă nu reuşim să ieşim din zodia haosului. Cred cu tărie că toată lumea înţelege necesitatea instalării rapide a unui nou Guvern legitim, cu puteri depline, capabil să poarte un dialog credibil atât cu partenerii interni, cât şi cu cei externi. Sunt convins că, după toate eforturile făcute, nimeni nu îşi doreşte ca, pe fondul prelungirii crizei politice, România să fie retrogradată la categoria «junk» de către agenţiile de rating. O asemenea evoluţie ar afecta economia, investiţiile şi costurile de finanţare ale statului”, susţine premierul desemnat.

Veştea susţine că, imediat după votul de învestitură, va iniţia un dialog consistent cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu investitorii români şi străini, dar şi cu reprezentanţii celor trei mari agenţii de evaluare a creditului, pentru a consolida încrederea în economia României şi pentru a evita un asemenea scenariu.

Ştiu că multă lume se aşteaptă de la mine să promit o schimbare de 180 de grade. Nu voi face asta. Voi fi un prim-ministru al echilibrului şi al responsabilităţii, într-un moment deloc simplu pentru ţară. Nu am crezut niciodată în ideea «după mine, potopul», ci în datoria de a face bine ţării şi naţiunii. Iar stabilitatea şi un Guvern legitim, cu puteri depline, pot face acest lucru mai bine decât formula actuală”, a adăugat Adrian Veştea.

În cursul zilei de joi, premierul desemnat a finalizat Programul de guvernare, un document de 68 de pagini pregătit pentru perioada 2026 - 2028, în care se vorbeşte despre o perioadă marcată de provocări economice, sociale şi de securitate, care impun acţiune responsabilă, reforme structurale şi o guvernare eficientă”.

Veştea afirmă că priorităţile Cabinetului său vor fi programele SAFE, PNRR, OCDE şi întărirea securităţii naţionale.

Premierul desemnat afirmă că va continua lucrurile bune care au fost începute până acum şi va evalua onest” fiecare măsură deja adoptată.

În mai multe rânduri Adrian Veştea a declarat că-şi doreşte ca în Cabinetul său postul de ministru al Finanţelor să fie ocupat de Alexandru Nazare.

Citește și:

Consiliul Naţional al PNL, convocat astăzi, pentru a stabili detaliile Congresului extraordinar de pe 21 iunie

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...