Video Mesajul lui Ciucă pentru profesorii care intră în grevă: Să vă aduceți aminte de toate măsurile pe care le-am luat

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă vorbește în timpul negocierilor de la Palatul Victoria cu sindicalilștii din Educație pe 21 mai 2023.
Premierul Nicolae Ciucă a primit sindicaliștii din Educație la negocieri. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă le-a amintit reprezentanților profesorilor alături de care poartă negocieri, duminică, la Guvern, înainte de greva anunțată de luni, că Educația este prioritatea numărul unu a Executivului și că legile Educației sunt cele mai dezbătute de până acum, asigurându-i că va găsi soluții pentru problemele pe care le au.

"Am asumat că prioritatea este educația și în continuare va fi public că prioritatea este educația, ea rămâne în topul asumărilor noastre la nivelul coaliției. Am discutat și am făcut în așa fel încât Legile Educației să fie cele mai dezbătute, deci, până în acest moment. Este vorba de viitorul copiilor, este vorba de liniștea părinților și este vorba de ceea ce proiectăm pentru țara noastră, iar asta nu se poate face decât prin educație. Și atunci vă rog să vă aduceți aminte toate măsurile pe care le-am luat, nu vreau să le reiterez acum. Tot ce am putut să facem ca să dăm un semnal clar că educația este prioritatea noastră numărul unu, alături de sănătate. Este vorba de viitorul copiilor, este vorba de liniștea părinților și este vorba de ceea ce proiectăm pentru țara noastră, iar asta nu se poate face decât prin educație. Și atunci, vă rog să vă aduceți aminte toate măsurile pe care le-am luat, nu vreau să le reiterez acum, tot ce am putut să facem ca să dăm un semnal clar că educaţia este prioritatea noastră numărul unu alături de sănătate", a spus Nicolae Ciucă la începutul negocierilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Premierul a dat asigurări că este oricând deschis la dialog și va asculta toate problemele.

"Nu cred că a fost vreo solicitare de dialog căreia Guvernul să nu-i răspundă. Am responsabilitatea a tot ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât, împreună, să putem să rezolvăm problemele. Nu există un numitor comun pe care să-l putem folosi, altul decât cel al dialogul, al cunoașterii realității și al asumării responsabilității fiecăruia dintre noi. Iar în calitate de prim-ministru și cu întreg guvernul, cu întreaga coaliție, iată că suntem aici cu domnul președinte, cu doamna ministru al Educației, cu domnii miniștri de la Muncă și Finanțe, cu toții nu am făcut nimic altceva decât să căutăm soluții și sunt convins că vom găsi soluții împreună, pentru că am înțeles și înțelegem în continuare nevoia de a face în așa fel încât țara noastră, cetățenii României, să aibă încredere într-un sistem de educație pe care l-am considerat, îl considerăm și vom respecta în continuare ca făcând parte din primele două priorități ale Programului de Guvernare și este o chestiune pe care am asumat-o cu toții public", a spus premierul.

Nicolae Ciucă a spus că o grevă acum, la final de an școlar și în apropierea examenelor îi va afecta pe elevi.

"Este absolut greu de explicat copiilor care în preajma examenelor, oricum au emoția aceasta a examenelor, venim acum și întărim această emoție pe o situație care poate să degenereze într-o grevă generală. În dialogul pe care l-am avut aţi înțeles problemele care sunt la nivel național. Nu pot să nu vorbim și să facem în așa fel încât să nu ducem la bun sfârșit ceea ce ne angajăm că putem, fiecare dintre noi. Au fost toate situațiile prin care a trebuit să asigurăm gestionarea și rămânerea în echilibru a societății, a economiei, a educației, a sănătății, a tot ceea ce avem noi de gestionat de la nivelul Guvernului. Din acest buget trebuie să facem în așa fel încât să asigurăm tot ceea ce trebuie asigurat pentru buna funcționare a întregii țării", a spus premierul.

"Ca atare, faptul că dumneavoastră sunteţi prezenţi astăzi aici înseamnă încă o dată o asumare a responsabilităţii la nivelul Guvernului, la nivelul coaliţiei că putem să găsim soluţii. Nu putem să lăsăm copiii astăzi în prag de examen şi înainte de finalul anului de învăţământ suspendaţi pentru că nu avem soluţii pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicaţi. Pe bază de dialog, pe bază de asumări concrete eu sunt convins că vom identifica soluţiile pentru tot ceea ce dumneavoastră aţi ridicat", le-a transmis Ciucă sindicaliștilor.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri