Mihai Chirica, după ce CJ a votat construirea unei săli polivalente cu 16.000 de locuri într-o comună: Dau câte o șampanie fiecărui locuitor

Data actualizării: Data publicării:
mihai chirica fb
Foto: Facebook/Mihai Chirica

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că va da câte o şampanie, din banii săi, fiecărui locuitor din comuna ieşeană Miroslava, dacă în această localitate se va construi o sală polivalentă de 16.000 de locuri, aşa cum promite şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. „Care este persoana iresponsabilă care ar semna o investiţie de asemenea mărime într-o comună? Cu greu poţi să umpli o sală şi în Bucureşti”, spune Chirica.

mihai chirica fb
Sursă foto: Facebook

Mihai Chirica a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu poţi să faci sală polivalentă de 16.000 de locuri într-o comună, când este greu să umpli o asemenea sală şi în Bucureşti.

„Dacă domnul Maricel Popa (preşedinte al CJ Iaşi – n.r.) face sală polivalentă de 16.000 de locuri la Miroslava, dau câte o şampanie la fiecare locuitor din Miroslava, chiar dacă trebuie să mă împrumut la bancă. Prostiile astea le aud de mă dor urechile. Mie îmi este frică de o sală polivalentă cu 16.000 de locuri în municipiul Iaşi, iar aici avem 400.000 de locuitori. Care este persoana iresponsabilă care ar semna o investiţie de asemenea mărime într-o comună? Cu greu poţi să umpli o sală cu 16.000 de locuri şi în Bucureşti, îţi trebuie un eveniment de mare grandoare ca să aduci atâţia oameni. Ce să zic? Pastile”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

În luna noiembrie, consilierii judeţeni au votat în unanimitate iniţiativa construirii unei săli polivalente pe un teren pus la dispoziţie de Consiliul Local al comunei Miroslava.

Potrivit preşedintelui consiliului judeţean Iaşi, Maricel Popa, sala va avea 15.000 de locuri, iar investiţia va fi realizată cu bani de la Guvern.

În luna octombrie, preşedintele CJ Iaşi Maricel Popa, liderul local al PSD, îl acuza pe primarul Mihai Chirica de faptul că întârzie „nepermis de mult” stabilirea locaţiei pentru construirea unei săli polivalente în municipiu. Şeful CJ Iaşi a spus că există bani la Guvern pentru finanţarea construcţiei unei săli polivalente în municipiul Iaşi, dar că Primăria nu a stabilit încă locaţia pentru acest proiect.

Maricel Popa avertiza că, dacă Primăria Iaşi nu pune rapid la dispoziţie un teren de 5,6 hectare, atunci se va orienta către o localitate din zona metropolitană a Iaşiului.

Localitatea Miroslava numără aproape 20.000 de locuitori şi este situată în imediata apropiere a municipiului Iaşi. Este considerată cea mai bogată comună din judeţul Iaşi, aici fiind concentrate o serie de investiţii private importante.

Citiți și: „Adevăratele creșteri de salarii vor veni în 2019”. Ce minciună!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri