Mihai Răzvan Ungureanu: Liderii dreptei trebuie să învețe să ierte

Data publicării:
mru declaratie

Dacă vrem să avem o alianță definită juridic trebuie să acceptăm că vom sta la masă oameni care s-au certat, care s-au jignit, care au săpat tranșee”, a spus liderul Forței Civice. El spune că iertarea e prețul cel mai mic plătit pentru ca România să aibp un preşedinte reprezentativ și credibil.

Proiectul unității dreptei e un proiect pe termen mediu și lung, la capătul căruia trebuie să existe o viziune coerentă de dezvoltare și reprezentare a României. Unitatea dreptei nu se face în jurul unui personaj”, spune Mihai Răzvan Ungureanu. Unitatea dreptei, mai spune el, nu se face prin excluziune, ci prin strângerea tuturor forțelor într-un singur loc.

Primul pas este să se renunțe la orgolii, arată fostul șef al diplomației. „Liderii dreptei trebuie să învețe să ierte dacă vor să ajute România. Dacă nu învață să ierte, vor deschide ușa reproșurilor”, avertizează liderul Forței Civice.

Dreapta nu e nici pro, nici contra Băsescu, trebuie să fie pro România. Nu există om providențial care să salveze dreapta sau România. O asemenea soluție e o iluzie”, consideră Mihai Răzvan Ungureanu.

Ce există e, însă, un grup de oame ni care pot dace alegerile corecte în aceste zile foarte dificile, alegeri fără orgolii”, a punctat liderul Forței Civice.

El și-ar dori ca dreapta să desemneze un candidat unic la prezidențiale și a schițat portretul acestuia.

Am mare încredere în discuțiile care urmează”, a spus Ungureanu. El a precizat că Forța Civică se va întâlni cu reprezentanți ai PNL, apoi cu cei din PDL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri