Miniștrii au, de azi, Cod de conduită. Ce nu au voie să facă

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern tudose

Codul, aprobat prin memorandum în ședința de joi, își propune să stabilească „norme de conduită și etică pentru miniștri”, abaterile de la aceste reguli urmând să facă „obiectul analizei în cadrul Guvernului”. Una dintre obligații este aceea de a prezenta doar poziția oficială asumată de Executiv.

„Obiectivul principal al Codului de conduită îl constituie asigurarea exercitării demnității publice de membru al Guvernului în condiții de integritate, imparțialitate și transparență, ca mijloc de promovare a unei bune guvernanțe, element important al democrației”, explică Executivul, printr-un comunicat de presă, adoptarea Codului.

Potrivit documentului, membrii Guvernului au obligația să declare, „prin orice mijloc”, orice situație de natura celor care generează conflict de interese sau incompatibilitate.

Miniștrii mai au obligația de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă.

De asemenea, Codul de conduită le interzice membrilor Guvernului „să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru promovarea unei activități comerciale”.

Iar atunci când sunt invitați la vreo dezbatere publică, „de orice natură”, miniștrii au obligația să prezinte poziția oficială asumată de Guvernul României. „În cazul în care nu există o poziție oficială a Guvernului, au obligația să facă cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al Guvernului”, precizează Executivul.

Sesizările în legătură cu încălcarea Codului de conduită de către membrii Guvernului se aduc la cunoștința Prim-Ministrului, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului. Premierul pune în discuția membrilor Cabinetului sesizarea și, „prin consens”, se va decide asupra celor mai bune căi de soluționare.

Nu este clar însă din comunicatul Executivului dacă obligațiile și interdicțiile menționate se referă și la secretarii de stat și consilierii membrilor Guvernului. Săptămâna trecută, senatorul PSD Eugen Teodorovici a fost demis de premier din funcția de consilier onorific tocmai pentru că făcuse declarații critice la adresa Guvernului și vorbise despre impozitarea veniturilor Bisericii. „Domnul Teodorovici a fost colaboratorul meu şi am crezut că putem colabora pe consultanţă, dacă doriţi, la ceea ce dumnealui se pricepe pe financiar-fiscal. Numai că domnia sa probabil că a înţeles greşit şi s-a transformat într-un purtător de cuvânt, iar eu înţeleg ca ideile pe care domnia sa le are să le aflu de la el, nu prin intermediul presei”, spunea Tudose atunci.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri