Ministrul Apărării, despre Iran: Facem analize la milimetru de trei ori pe zi. România nu mai stă deoparte, joacă la masa mare

Data actualizării: Data publicării:
radu miruta foto gov ro
Radu Miruță. Foto: gov.ro

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, luni, la postul de radio RFI că temerea privind un eventual atac al Iranului asupra României este nejustificată. El precizează că instituția pe care o conduce face zilnic mai multe analize ale situației, în coordonare cu aliații externi. Demnitarul mai afirmă că „România nu mai stă deoparte, joacă la masa mare”. 

Radu Miruță a afirmat că „asupra securității României nu există riscuri în acest moment generate de acest război care a început în Iran”.  

„Există însă o stare de vigilență sporită atunci când începe un conflict militar oriunde în lume, toate sistemele armatei române, toate structurile armatei române se uită la fiecare mișcare pe care o observăm acolo și se fac scenarii despre cum mișcarea de acolo influențează planurile de apărare ale armatei române, capacitatea noastră de apărare. 

Lucrurile întâmplate până acum acolo nu au influențat aceste elemente pe care noi le măsurăm, însă influențează în mod indirect, influențează în zona economică, influențează în funcție de cât de mult durează mișcări diverse în plan internațional cu privire la capacități de apărare ale altor țări, urmărim asta”, a mai spus acesta la RFI. 

Întrebat dacă i se pare justificată temerea privind un eventual atac al Iranului asupra României, din cauza trupelor și echipamentelor militare americane, vicepremierul a răspuns: „Nu e suficient să spun da sau nu, pentru că unii zic că e justificată, unii zic că nu este justificată și atunci am nevoie să explic”. „Răspunsul este sigur nu, dar ca ministru al Apărării încerc să aduc niște argumente prin care să-i conving și pe cei care ar putea să creadă că este da.  

În fiecare zi, de trei ori pe zi, Ministerul Apărării face analize, la milimetru, cu ce se întâmplă acolo. Analizele pe care noi le facem sunt dublate, sunt triplate de analizele pe care le fac și alte țări, pentru a ne asigura ca nu cumva noi să luăm în calcul niște lucruri care sunt irelevante, poate, având în vedere conflictul de acolo. Într-un procent aproape complet, analizele noastre se suprapun cu analizele făcute de alți parteneri NATO. Nici unul dintre indicatorii acestor analize nu arată o creștere a riscului la adresa securității naționale a României”, susține oficialul din Guvern. 

Cum se poate implica România în Iranul post-conflict 

Ministrul Apărării, Radu Miruță, spune că „România nu este în momentul de față parte din conflictul care se desfășoară în Iran”. 

„România în baza parteneriatului strategic pe care îl avem cu SUA a răspuns pozitiv solicitării Statelor Unite ca de pe teritoriul național «să-și tragă sufletul», dacă vreți, aceste avioane-cisternă, care pot fi folosite pentru alimentarea în zbor a altor aeronave. Aici suntem deocamdată”, a spus Miruță. 

Vicepremierul a precizat că „ce a menționat președintele este cu privire la România, care a ridicat mâna și nu mai stă deoparte și a spus că se implică la eliberarea Strâmtorii Ormuz, dar asta după ce se va încheia conflictul acolo”. 

„Au apărut acele întrebări la adresa Ministerului Apărării, a spus președintele că se va implica România. Cum? Eu fac lucrurile un pic diferit și cu toate că asta îmi aduce titluri bombastice și articole prin presă, eu cred că este momentul ca armata română să spună cinstit cetățenilor României ce poate să facă, cu ce poate să facă, cum poate să facă. Am enumerat pentru acele situații în care România s-ar implica post-conflict în eliberarea Strâmtorii Ormuz care sunt lucrurile tehnice pe care România le-ar putea pune pe masă, neînsemnând că vreuna dintre ele va fi pusă, neînsemnând că este suficient (...). 

Armata română are două divizii de scafandri foarte profesioniști, de mare adâncime, care bănuiesc că ar putea avea ceva de făcut acolo post-conflict, are ofițeri de Stat Major, care au coordonat astfel de activități oarecum, dacă vreți, similare, dacă nu identice, are vânători de mine, are un serviciu secret al armatei foarte conectat la nivel internațional și de multe ori informația face diferența. Lucrurile astea se înscriu în șirul de potențiale metode care ar putea fi utilizate acolo. România nu mai stă deoparte”, mai susține ministrul. 

Radu Miruță subliniază că „România joacă și joacă într-un mod corect și joacă la masa mare, vorbește, se ține de cele pe care și le asumă și demonstrează că parteneriatul pe care alte țări îl au cu România este unul de care România se ține și îl respectă și asta face mult în politică”. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment