Sari la conținut

Ministrul de Interne cere demiterea prefectului de Giurgiu

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă, că îi cere premierului Sorin Grindeanu să îl demită pe prefectul judeţului Giurgiu, Zorinel Niculcea, după ce, în urmă cu două zile, l-a căutat la telefon timp de trei ore şi acesta „a fost de negăsit”.

„Această situaţie a fost un test pentru toată lumea, pentru toţi cei care au avut competenţe în gestionare. Acum două nopţi l-am căutat vreo trei ore pe prefectul de la Giurgiu. O să îl rog pe domnul ministru să dispună încetarea exercitării pentru prefectul de la Girgiu”, a spus Carmen Dan, după o vizită de lucru la Ministerul Transporturilor.

Ea a adăugat că e „e nepermis să fii de negăsit” în momente de criză, mai ales că în judeţul Giurgiu există şi vamă.

Zorinel Niculcea a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Giurgiu în aprilie 2016. Anterior, el a fost în două rânduri prefect de Teleorman, susţinut de PNL.

Surse: Digi24, News.ro

Pe aceeași temă