Minivacanţa de Paște a luat sfârşit. Unii miniștri nu au ajuns însă la muncă

Data publicării:
Vacantabugetari

O parte dintre miniştri s-au dus astăzi la birou, dar au întârziat ore bune. Revenirea la muncă s-a dovedit a fi dificilă după minivacanţa de Paşte.

La două ore după începerea programului, ministrul Fondurilor Europene nu ajunsese la lucru. Contactat telefonic, ministrul a găsit scuză: În jur de 10:30, 11:00, pentru că am avut de dimineaţă şi alte întâlniri şi am avut chiar şi la Guvern o analiză pe documentele pe care le am acum în minister”, a spus Eugen Teodorovici.

Nici ministrul Mediului, Attila Korodi, nu a fost de găsit şi nici consilierii lui nu îi ştiau programul.

Este în Bucureşti, dar nu este în momentul ăsta în instituţie”, a spus un angajat de la minister.

Printre cei care au mers totuşi la muncă este ministrul Muncii, Rovana Plumb. A întârziat, ce-i drept, o oră.

Am adus un cozonac şi ouă roşii. Ăsta e obiceiul, să împărţim cu colegii cu ocazia sărbătorilor bucatele pe care le-am preparat”, a spus ministrul.

La Departamentul pentru Energie, angajaţii au început lucrul cu o şedinţă.

Următoarea minivacanţă este însă aproape. Angajatii de la Stat vor avea la sfarşitul săptămanii viitoare alte patru zile libere. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri