Mircea Geoană: Aproape sigur, candidatul nostru la președinție va fi din PSD

Data publicării:
geoana -Mediafax Foto-Razvan Chirita-5

Pașaportul pentru Cotroceni pentru viitorul candidat al PSD este dat de buna guvernare din următoarele luni”, a spus Mircea Geoană la emisiunea Imparțial de la Digi24.

El a precizat că s-au făcut câteva sondaje interne în partid, dar că acestea sunt „irelevante” pentru că încă nu sunt cunoscute numele candidaților.

Refuzăm să intrăm într-un concurs de frumusețe în partid”, a mai spus Mircea Geoană. El a precizat că, cel mai probabil, candidatul va fi un membru al PSD, astfel încât să poată fi mobilizat tot publicul PSD,

Va fi „cineva care să adune voturi în turul al doilea dincolo de baza partidului nostru”, a mai spus Mircea Geoană.

Întrebat dacă mai are dorința de a candida pentru fotoliul de la Cotroceni, în condițiile în care a pierdut în fața lui Traian Băsescu în 2009, după ce exit poll-urile îl dăduseră câștigător, Mircea Geoană a răspuns: „Se spune că ce nu te omoară te întărește. Sunt un om mai puternic și mai înțelept decât acum câțiva ani”.

El a precizat că nu este vorba de ambiție, ci de dorința de a avea la conducerea țării o echipă care să schimbe „modelul defect de a administra România din ultimii 10 ani”.

Nu e obligatoriu să fii numărul unu ca să faci bine acestei țări. Eu cred în echipă”, a adăugat el.

Printre numele enumerate de premierul Victor Ponta, ca posibili candidați la Cotroceni din partea USD, se numără și câțiva independenți.

Prima opțiune este refacerea USL și un candidat alături de PNL. A doua variantă este aceea de a sprijini unul din candidaţii care sunt doriti de poporul român. Mugur Isărescu, daca va dori să candideze, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu. De la noi din partid domnul Geoană și cu mine suntem cei care putem candida cu şanse”, a spus Victor Ponta duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri