Mobilizare generală pentru campanie. Partidele îşi trimit primarii la adunat de voturi

Data publicării:
buletin de vot-1

Un primar din judeţul Bacău admite că au sosit ordine de la centru, însă unele dintre ele sunt mai greu de pus în practică. Primarilor li s-a cerut să facă rampe pentru persoanele cu dezabilităţi, să nu cumva să se piardă vreun vot.

Iar de la prefectură au venit doua circulare, una să ne pregătim, iar a doua, prin care s-ar putea să primim ceva bani, ne spune că la fiecare secţie de votare să facem acele rampe pentru persoanele cu handicap. De asta ne-am şi apucat mai repede, pentru că e vorba de betoane, pentru că, în caz că avem persoane cu handicap, să poată ajunge la secţiile de votare.

În Ilfov, aleşii locali stau mai liniştiţi. „Ce să mă pregătesc? Pai ce, candidez eu să mă pregătesc de campanie? Am învăţat ceva din păţania lui Dragnea. (...) Cum să aduc oamenii? Pai ce, vreţi să ma duc cu Dragnea la DNA, sau ce vreţi să fac?”, a spus primarul comunei Berceni, Ilfov.

Acelaşi judeţ, altă situaţie. Aceea în care graniţele ideologice nu prea există. Primarul e membru PDL, dar ţine cu Traian Băsescu. Nu însă până la capăt: n-o place pe Elena Udrea. În schimb, se pregăteşte să plece la Oktoberfest cu un primar PSD. Despre strategia şefilor de la Bucureşti nu prea are ceva bun de zis.

Dar ce facem noi? Ne punem şapte pe dreapta, să îl batem pe ăla după stânga? Asta e strategia noastră? Nu cumva ăia fac jocurile? Eu, unul sunt fan Băsescu, dar nu sunt de acord cu Nuţi să fie preşedintele României. E treaba mea, meciul lor?

Aşadar, meciul de la Bucureşti poate avea altă miză pe stadionul comunal. Schimbăm personajele. Şi ajungem la un deputat PSD cu o strategie de campanie personală şi clară.

„Merg şi bat din uşă în uşă, merg şi vorbesc pe stradă cu oamenii. Există modalităţi si planuri pentru campania electorală, dar nu vin de la centru. Sunt hotărârile pe care le facem noi. De exemplu, astăzi, noi o să avem o şedinţă de comandament pentru pregătirea campaniei electorale”, a spus Florin Pâslaru, deputat PSD Galaţi.

Un alt social-democrat admite că se transmit mesaje de la centru, dar spune că nu-i treaba primarilor toată povestea asta electorală.

Nu cred că trebuie să intensificăm noi măsurile respective decât numai să popularizăm tot ceea ce se cheama pliante, tot ceea ce se cheamă recomandări facute de instituţiile statului în speţă.

Pe acest fond de calm relativ declarat, şefii de la Bucureşti fac turul ţării. Bat zeci de mii de kilometri tocmai pentru a-şi mobiliza primarii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...