Moţiunea de cenzură, dezbătută și votată joi la ora 11:00
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Birourile Permanente Reunite au decis azi ca dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de PNL, „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, să aibă loc joi, începând cu ora 11:00.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Moţiunea de cenzură a PNL a fost depusă la Parlament vinerea trecută şi a fost citită luni după-amiază într-o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Ludovic Orban a anunţat luni că liberalii vor organiza din nou proteste în toate judeţele din ţară și în București, la Parlament, în ziua în care va fi dezbătută şi votată moţiunea.
Liderul PNL a spus că singura problemă pe care o au liberalii este atitudinea obstrucţionistă a majorităţii care, în opinia sa, special nu a stabilit un calendar clar al dezbaterii moţiuni de cenzură astfel încât să le reducă capacitatea organizatorică.
Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.
Marți, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că parlamentarii formațiunii se vor abţine de la vot, susţinând că iniţiatorii moțiunii nu propun şi alternative la guvernarea PSD.
„Am constatat că nu există, la concluzii (în moţiunea de cenzură - n. red.), altceva decât deficit 3%, nevoie de transparenţă şi reducerea birocraţiei, dar nu nume de premier, direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elementele din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare”, a declarat Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR a spus că în aceste condiţii este greu să susţii o moţiune de cenzură, „aproape imposibil”.
„În mai puţin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun. Beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea - Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în mai puţin de un an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăzneşte să crezi”, a fost o iluzie vândută cu maximă neruşinare”, arată liberalii în textul moţiunii de cenzură.
PNL mai spune că actuala guvernare a devenit ilegitimă prin minciună şi un pericol real pentru oamenii şi firmele din România.
„Practic, aţi primit o fundaţie economică bine făcută, cu structura de rezistenţă aferentă, pe care aţi avut-o la cheie. Ce aţi făcut cu ea?! V-aţi apucat să o demolaţi ca să improvizaţi o casă din chirpici. Şi v-aţi trezit acum că puneţi proptele la proptele, legaţi cu sârmă unde trebuie să bateţi piroane, în loc de cărămizi folosiţi cartoane, nu mai înţelegeţi care e structura de rezistenţă şi loviţi la temelie... Şi nu încetaţi să prezentaţi această cocioabă, care evident că stă să cadă, ca pe o mega-inginerie arhitecturală”, mai scriu liberalii în moţiunea de cenzură.
PNL le reproşează liderilor PSD că nu au spus nimic angajaţilor din sectorul public despre creşterile fictive de salarii, promiţând în schimb creşteri de 25% „care se dovedesc a fi praf în ochi”.
„La începutul anului viitor, românii vor vedea că salariile le-au crescut doar pe hârtie, în timp ce în mână vor ţine calendarul promisiunilor PSD din campanie şi vor constata că Dragnea şi ai lui şi-au bătut joc de ei. Mai mult decât atât, peste 90.000 de salariaţi din sectorul IT, precum şi persoanele cu dizabilităţi, sunt în pericol real să aibă veniturile amputate pentru că scăderea impozitului de la 16 la 10% nu se aplică în cazul lor. Ce veţi face cu aceşti oameni? Veţi da un OUG de cârpire a prostiei sau speraţi că angajatorii din mediul privat vă vor repara aberaţiile suportând ei diferenţa din buzunarul lor? Ce veţi face, însă, cu cei din mediul public?”, îi întreabă cei de la PNL pe guvernanţi.
De asemenea, liberalii acuză „furtul de proprietate” din Pilonul 2 de pensii, „minciuna” reducerii contribuţiilor la 35% şi a eliminării impozitului pe salariile de sub 2.000 de lei, dar şi „bulversarea” mediului economic prin modificările aduse Codului fiscal.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.