VIDEO. Moțiunea de cenzură. Liberalii i-au adus premierului ouă, lapte, carne și unt

Data actualizării: Data publicării:
171123_MOTIUNE_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea florin roman alimente

Deputatul PNL Florin Roman a venit la tribuna Parlamentului, pe parcursul dezbaterii moțiunii de cenzură, cu o pungă plină de cumpărături pentru a demonsta guvernanților cât de mult s-au scumpit produsele alimentare în ultimele luni. În finalul demonstrației sale, liberalul l-a rugat pe premierul Mihai Tudose să nu mai ia România „la mișto”.

„Vorbesc azi de la tribuna Parlamentului în numele oamenilor simpli, celor care au ieșit în stradă, al celor care protestează și acum în stradă, a românului care iubește această țară (...) O familie de oameni simpli m-a rugat astăzi să vin cu aceste produse și să vorbesc în numele lor. Au cumpărat de dimineață alimentele de bază și le-au comparat cele din luna septembrie”, și-a început discursul liberalul.

Rând pe rând, deputatul PNL a luat câte un produs și a arătat cât s-a scumpit: 1 l de ulei (de la 4,29 lei la 7 lei), 1 l de lapte (de la 4,10 lei la 5,10 lei), un pachet de unt (de la 6,45 lei la 11,14 lei), o pâine de 600 g (de la 4,41 lei la 5,99 lei), un kilogram de carne de porc (de la 20,12 lei la 24,99 lei).

„Ei nu au au orbul găinilor, domnule Daea. Și, vă rog, nu am fost la un hypermarket, am fost la un magazin de cartier”, a continuat liberalul, arătând spre tribuna unde se aflau membrii Guvernului o cutie cu 10 ouă și spunând că prețul acestora a crescut de la 45 de bani/buc. la 1,10 lei/buc.

Deputatul PNL a precizat că familia respectivă a plătit în total, pentru aceste cumpărături, 65,95 lei, în timp ce în septembrie a plătit, pentru aceleași produse, 43,87 lei.

Am întrebat această familie dacă dorește să lase aceste produse prim-ministrului. Mi-au spus: «Domnule Roman, nu, că nu ne permitem, dar vă rog să-i lăsați plasa, să știe și noi ce am luat». Domnule prim-ministru, această familie nu mai îndrăznește să creadă în promisiunile dumneavoastră”, a continuat deputatul PNL, în aplauzele colegilor săi.

Liberalul a invocat, apoi, exemplul unui tânăr care și-a luat un credit de 82.000 de lei. „În august, plătea o rată de 1.487 de lei, astăzi plătește 1.535 de lei, dar nici ROBOR-ul nu-l mai vede nimeni și de vină este, probabil, Soros”, a arătat Roman.

Deputatul a invocat și creșterea prețului combustibililor, dar și al energiei electrice. De asemenea, deputatul PNL a arătat membrilor Guvernului un dosar gros, pe care l-ar fi primit de la un întreprinzător, și care ar conține doar modificările la Codul fiscal aduse în timpul guvernării PSD. „Domnule Mișa, o să aveți pe conștiință cele câteva sute de file care dau peste cap România”, a declarat Roman.

„În final, domnule Tudose, vă mai spun o dată: vă rog să încetați să mai fiți arogant din postura de prim-ministru. Și vă mai rog un lucru: nu mai luați România la mișto, sunteți prim-ministrul României”, și-a încheiat Roman alocuțiunea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri