Video Moțiunea simplă a AUR împotriva lui Cătălin Predoiu, respinsă de deputați
Camera Deputaților a respins, miercuri, moțiunea simplă a AUR împotriva ministrului Afacerilor Interne. Deputații partidului condus de George Simion au cerut demiterea din funcție a ministrului Afacerilor Interne precum și o analiză pentru o inițiere a urmăririi penale a lui Cătălin Predoiu „pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției”.
ACTUALIZARE 13.20 Un număr de 138 de deputați au votat „pentru” respingerea moțiunii simple, 161 au votat „contra” respingerii acesteia, un deputat nu a votat, iar un altul s-a abținut. ca urmare, moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne a fost repsinsă.
ACTUALIZARE 13.00 Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a susţinut miercuri că moţiunea simplă depusă împotriva sa de AUR şi respinsă de Camera Deputaţilor a fost "subţire", pentru că „n-a fost deloc argumentată”, dar a reprezentat un exerciţiu parlamentar „util”.
„Moţiunea în sine a fost subţire, adică n-a fost deloc argumentată şi, de aceea, nici nu a fost complicat să demontez reproşurile. Dar, pe de altă parte, a fost un exerciţiu parlamentar, util ca orice exerciţiu parlamentar, pentru că ne-a dat posibilitatea să aducem la cunoştinţa publică eforturile pe care le facem, să clarificăm anumite semne de întrebare în legătură cu activitatea instituţiei pe care o reprezint şi să vorbim şi despre rezultatele acestei instituţii care asigură unul dintre cele mai ridicate nivele de siguranţă publică pe stradă şi nu numai în România”, a declarat Cătălin Predoiu, la finalul dezbaterilor din Camera Deputaţilor.
El a răspuns și afirmaţiilor AUR și a subliniat că nu au existat ameninţări la adresa României, în legătură cu anularea alegerilor.
„Sunt deschis să stăm de vorbă la minister sau aici în Prlament, că nu este corect acest narativ. Că nu au existat, cum spuneţi dumneavoastră, ameninţări. Dacă noi am greşit, instituţiile statului, au greşit alte 5-6 instituţii din străinătate, din Europa şi nu numai, care au spus da, în România au fost interferenţe? Cum? Dacă noi am greşit, au fost poveşti toate acele sute, sute de arme de foc letale, sute de grenade, care erau pregătite în arsenale şi care puteau fi folosite? De ce nu avem răbdare să vedem ce se întâmplă cu aceste anchete? Eu cred că şi dumneavoastră, ca şi mine, vreţi binele acestei ţări, dar propagând acest narativ în străinătate, nu este un serviciu. Aşteptaţi să se termine totul, să vedem despre ce e vorba şi după aceea tragem concluzii”, a precizat Predoiu.
Președintele PNL a adăugat că va veni de fiecare dată când e invitat în Parlament.
ACTUALIZARE 12.40 Anamaria Gavrilă, șefa Partidului Oamenilor Tineri (POT), a țipat din sală și l-a întrerupt constant pe ministru, cerându-i demisia. Președintele de ședință i-a retras cuvântul, iar liderul deputaților PNL a cerut evacuarea și sancționarea acesteia în Biroul Permanent. Scandalul a izbucnit în timpul discursului susținut de ministrul Cătălin Predoiu la tribuna Camerei Deputaților. Mai multe detalii AICI.
Alegeri locale 2025. Anca Alexandrescu și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei. Ea este susținută de AUR
Românii au cheltuit mai mult ca niciodată de Black Friday. Cea mai scumpă comandă a venit din Iași: șapte lingouri de aur
Fermierii români, sub presiunea importurilor. Cu cât se vinde kilogramul de carne de porc în hipermakerturi
Ministrul Bogdan Ivan: „Nu există niciun motiv să crească prețurile carburanților chiar și cu un ban”
Știrea inițială. Moțiunea simplă intitulată „De la democrație la regim hibrid: România sub jugul poliției politice asmuțite de ministrul Predoiu” poate fi accesată AICI.
„Astăzi, ne aflăm în fața unei realități dureroase: democrația românească este mai fragilă ca niciodată. (...) Consecințele sunt deja vizibile și dureroase pentru români. Procesul de integrare în programul Visa Waiver a fost suspendat, un semnal clar că instituțiile internaționale nu mai au încredere în respectarea statului de drept în România. Mai mult decât atât, în mod rușinos, țara noastră a devenit singurul stat membru al Uniunii Europene care nu mai este clasificat drept o democrație, fiind retrogradată la statutul de 'regim hibrid', conform clasamentului global realizat de Economist Intelligence Unit (EIU). Această situație dramatică nu este întâmplătoare. Ea este și rezultatul direct al politicilor promovate de Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea lui Cătălin Predoiu”, precizează textul moțiunii simple.
Deputații AUR acuză că Predoiu, prin acțiunile sale, „a transformat Poliția Română într-o veritabilă instituție de poliție politică”, unde cetățeanul nu mai este protejat, ci supravegheat, intimidat și redus la tăcere.
„Am ajuns să asistăm la descinderi abuzive ale Poliției împotriva cetățenilor care nu au făcut altceva decât să-și exprime liber preferințele electorale în mediul online. Aceste practici sunt caracteristice regimurilor autoritare, precum cel din Rusia, unde orice formă de opoziție este întâmpinată cu forța, iar democrația a fost complet anihilată. România riscă să urmeze aceeași cale periculoasă, în care libertățile fundamentale sunt suprimate sistematic sub pretextul menținerii ordinii publice. (...) Aceste abuzuri au ajuns la apogeu după anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, ministrul Predoiu orchestrând o veritabilă operațiune de poliție politică, prin deschiderea unor dosare penale și efectuarea de percheziții împotriva simpatizanților și a presupuselor surse de finanțare ale candidatului Călin Georgescu, totul într-un efort disperat de a justifica lipsa de temei a deciziei Curții Constituționale”, mai arată sursa citată.
Inițiatorii moțiunii atrag atenția că Predoiu a recunoscut, în data de 26 ianuarie 2025, „această ingerință brutală în justiție”, afirmând public despre Călin Georgescu că „se întâlnește pe ascuns cu simpatizanți legionari care ulterior pun la cale violență în România, violențe în stradă stopate salutar de Poliția Română”.
„Această declarație nu reprezintă o simplă opinie sau declarație politică nefericită, ci a reprezentat un adevărat îndemn asumat public, adresat parchetelor și organelor de poliție judiciară, să demareze o întreagă operațiune a aparatului opresiv, prin care candidatul Călin Georgescu, respectiv simpatizanții/membrii echipei sale de campanie să fie supuși la zeci de percheziții, aduceri cu mandat și ulterior să fie inclusiv arestați preventiv, devenind astfel niște veritabile ținte ale terorii instituite sub autoritatea ministrului Predoiu. Sub acest aspect, cazul recent al domnului Bogdan Peșchir și umilința publică la care a fost supus acesta de organele poliției judiciare vor fi expuse în cele ce urmează”, precizează textul moțiunii simple a AUR.
Deputații AUR adaugă că aceste acțiuni prezintă „toate caracteristicile unei campanii coordonate împotriva ordinii constituționale”, în sensul acordării unei justificări formale a anulării alegerilor prezidențiale și împiedicării, printr-o acțiune coordonată de poliție politică, a exprimării suveranității poporului român în cadrul alegerilor prezidențiale.
„Pentru toate motivele expuse (...) se impune revocarea de urgență a ministrului Cătălin Predoiu din funcția de ministru al Afacerilor Interne, respectiv analiza sesizării de urgență a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea inițierii urmăririi penale, date fiind probele și indiciile evidente privind săvârșirea unor infracțiuni cu o gravitate deosebită împotriva ordinii constituționale”, conchis inițiatorii moțiunii simple.
Predoiu îl acuză pe George Simion și partidul AUR de „dezinformare deliberată” și spune că va participa la plen
Cătălin Predoiu i-a acuzat pe George Simion și AUR de „dezinformare deliberată” pentru că susțin că refuză să se prezinte în plenul în care va fi dezbătută și votată moțiunea simplă. „M-am prezentat întotdeauna în fața Parlamentului, în toate momentele importante, inclusiv înainte de ridicarea MCV și de intrarea României în spațiul Schengen. O voi face, firesc, și de această dată”, a adăugat ministrul de Interne.
„Am observat declarațiile recente ale domnului George Simion și ale partidului AUR, potrivit cărora aș refuza să mă prezint în fața Parlamentului cu prilejul moțiunii simple. Această afirmație este falsă și face parte dintr-un efort de dezinformare deliberată. Așa cum am declarat public, încă de săptămâna trecuta, „eu am mai trecut prin astfel de moțiuni și înainte de ridicarea MCV și înainte de intrarea în spațiul Schengen. M-am prezentat în Parlament, am răspuns cu argumente oricăror întrebări. Asemenea practici, care apelează la distorsionarea realității pentru a induce în eroare opinia publică, nu servesc interesului cetățenilor și nu au loc într-un dialog politic onest”, a scris Cătălin Predoiu pe Facebook.
„M-am prezentat întotdeauna în fața Parlamentului, în toate momentele importante, inclusiv înainte de ridicarea MCV și de intrarea României în spațiul Schengen.
O voi face, firesc, și de această dată. Respect Parlamentul și principiile statului de drept. Întotdeauna am considerat dezbaterea instituțională ca fiind esențială într-o democrație sănătoasă. Ce nu pot respecta sunt încercările repetate de a intoxica spațiul public cu neadevăruri”, a mai spus el.
El a adăugat că „România are nevoie de stabilitate, de decizii responsabile și de o cultură a adevărului, nu de campanii de manipulare și politică-spectacol”.
„Personal, îmi voi continua activitatea cu seriozitate și transparență, așa cum am făcut și până acum, și voi răspunde tuturor întrebărilor formulate în mod legitim, în cadrul prevăzut de lege”, a conchis Predoiu.
Editor : Ana Petrescu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News